Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NU există securişti printre candidaţii la preşedinţie

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a finalizat verificările candidaţilor la alegerile prezidenţiale, precizând că nu au rezultat date care să probeze colaborarea vreunuia dintre aceştia cu fosta Securitate. „Precizăm că nu au rezultat date sau informaţii care să probeze calitatea de colaborator al fostei Securităţi/ lucrător al acesteia, în sensul legii, pentru niciunul dintre aceştia”, se arătă în comunicatul CNSAS.

CNSAS a verificat candidaţii la alegerile prezidenţiale din noiembrie în baza prevederilor OUG 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 293/2008. Potrivit legii, persoanele care candidează pentru funcţia de preşedinte al României fac o declaraţie pe propria răspundere în care arată că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Declaraţiile pe propria răspundere sunt depuse la Biroul Electoral Central, care, în 24 de ore de la înregistrare, le înaintează CNSAS.