Consilierul local e decis să nu mai candideze pentru a lăsa locul tinerilor
Dacă aţi fost la o şedinţă de Consiliu Local atunci e imposibil să nu-l fi remarcat pe Dumitru Ţârdea. Când e tensiunea mai mare, generalul găseşte câte o glumiţă care are menirea să le descreţească frunţile colegilor, fie că sunt la putere, fie că sunt în opoziţie. Nimeni nu vrea, însă, să fie înţepat de „săgeţile” fostului militar de carieră. În fine, o ceaşcă de cafea servită cu Dumitru Ţârdea este cât se relaxantă. Vă invităm alături de noi, deci.
• Reporter: Domnule Ţârdea, ce caută un general în Consiliul Local şi cum se simte?
• Dumitru Ţârdea: Sincer, am încercat să fac şi eu un bine pentru oamenii din Râmnic, ştiu că sună pompos dar chiar asta e intenţia mea. M-ai întrebat şi cum mă simt, recunosc că mă simt singur.
• Rep.: Dar e nevoie de militărie în politica vâlceană?
• D.Ţ.: Normal că e nevoie. Şi nu numai în politică, în toate activităţile. Hai să nu-i spunem militărie, totuşi, să spunem că e nevoie de mai multă ordine. Poate aşa s-ar cheltui banii publici cu mai multă eficienţă. Dar hai să-ţi spun ceva, eu sunt unul şi în orice for dictează majoritatea care, cum spunea nu mai ştiu cine, se face prin metode specifice.
• Rep.: Sunt partidele grupuri infracţionale organizate?
• D.Ţ.: Nici vorbă. Astfel de grupuri apar oriunde. Că poate sunt şi în politică, e altă poveste. Nu e menirea mea să le deconspir…
• Rep.: Dar, ce ziceţi, stagiul militar trebuia să rămână obligatoriu?
• D.Ţ.: Categoric! Trebuia să rămână obligatoriu pentru cei apţi. Era o adevărată şcoală pentru tineri. Îţi mai spun ceva, dacă se vor face recrutări acum, cum se tot zvoneşte, nu au pe cine să mai recruteze. Eu ştiu că sunt destui tineri care au idealuri, care ţin la ţară şi la istorie. Sunt sigur că ar veni dar vin degeaba dacă sunt nepregătiţi. Acel stagiu militar era un pilon important de apărare al ţării. S-a dus…
• Rep.: Să zicem că de mâine sunteţi primar. Ce face generalul Ţârdea prima dată?
• D.Ţ.: Aaaa, ştiu clar ce fac, îmi dau demisia! Nu e de mine, parol, funcţia asta implică multe cunoştinţe administrative, multă pricepere, implică şi riscuri multe. Aşa că dacă ai aranjat treaba asta, revocă tot!
• Rep.: Bine domnule, primar nu vreţi, încerc să vă pun preşedinte?
• D.Ţ.: Nu, dar am o doleanţă, totuşi.
• Rep. Spuneţi şi vă rezolv!
• D.Ţ.: Vreau să fiu împărat în momentul în care România o să devină imperiu.
• Rep.: Să văd ce pot face… Dar de ce-i ia DNA-ul pe politicieni?
• D.Ţ.: Nu-i ia degeaba! Îi ia pentru ce au făcut. Şi, apoi, DNA-ul îi aduce să-i verifice, nu să-i ţină, judecătorii au ultimul cuvânt. Ştiu că sună ca un şablon dar justiţia trebuie să îşi facă datoria. Îţi dai seama că unul care fură milioane de euro loveşte în 100.000 de amărâţi care muncesc onest să îşi asigure traiul zilnic? Pe bune acum, eu văd DNA-ul ăsta ca pe o rază de lumină.
• Rep.: Dar în România există de-adevăratelea stânga şi dreapta în politică?
• D.Ţ.: Normal. Există şi dreapta, şi stânga, şi centru-dreapta şi centru-stânga şi extremă stânga şi extremă dreapta. Şi toate îşi dau mâna frăţeşte când e cazul.
• Rep.: Dar unde v-ar plăcea să trăiţi în lumea asta?
• D.Ţ.: Mie? În România, serios. Am tot fost şi eu în diverse ţări, acolo te duci să vezi una, alta, ce nu ai pe aici. În ceea ce mă priveşte, mă întorc mereu cu drag. Sunt prea legat de tot ce e aici ca să mă gândesc că plec definitiv undeva. Aici îmi dau oamenii „bună ziua”, mă întreabă de vorbă, eu le răspund. Nimic nu se poate compara cu asta.
• Rep.: Eu am o nelămurire mare. Oare cum a reuşit Sorin Zamfirescu să aducă Eclipsa la Vâlcea? Ce pile a avut?
• D.Ţ.: Bine că nu a adus un tsunami. E prietenul meu Sorin Zamfirescu, chiar dacă s-a mai întâmplat să ne contrăm. Nu e nimeni perfect, nici măcar eu, nici măcar fostul primar.
• Rep.: Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Care a fost mai bun?
• D.Ţ.: Ăia de au candidat şi nu au câştigat alegerile. Acum pe bune, eu în Iohannis îmi pun mari speranţe. Dar nu poate nici preşedintele să facă mare lucru. Când mă gândesc la preşedintele României, oricare e el, îmi vine în minte un afiş din filmele western: „Nu trageţi în pianist, face şi el ce poate”.
• Rep.: Hai şi ultima, dacă mâine e ultima zi ce faceţi domnule, ce faceţi?
• D.Ţ.: Eu mă gândesc la moarte ca şi cum aş fi nemuritor şi la viaţă ca şi cum aş muri mâine. Cred că dacă mâine e ultima zi din viaţa mea mă duc la pescuit dar fără momeală.