Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cristi Iliescu, „uns” consilier judeţean

PNL nu mai are nevoie de votul independentului Georgescu

În şedinţa ordinară de marţi, Consiliul Judeţean îşi completează locul vacant rămas după demisia Claudiei Militaru. În locul fostului ales judeţean o să fie „uns” un alt liberal, Cristi Iliescu, în condiţiile în care următorul de pe lista USL, Ion Bâzâc, a formulat o adresă oficială în care anunţă că renunţă la post, iar Claudiu George Stanciu, cel care-l urma pe primarul de la Băbeni, şi-a dat demisia din PSD Drăgăşani în urmă cu luni bune. În aceste condiţii, PNL îşi asigură majoritatea din Consiliul Judeţean fără să mai fie nevoie de votul fostului pepededist, Tibi Georgescu, liberalii având 16 voturi sigure, faţă de cele 13 ale pesediştilor. În plus, alături de noua majoritate votează şi foştii uneperişti, Doru Filip şi Petre Grigore.

Le e frică să-l schimbe pe Persu

La şedinţa ordinară de marţi, toată lumea se aştepta ca una dintre propunerile de pe ordinea de zi să fie înlocuirea lui Dumitru Persu din funcţia de vicepreşedinte. Vă reamintim că în cadrul fostului PDL au şi avut loc alegeri interne pentru desemnarea înlocuitorului pesedistului, câştigător la limită ieşind Aurel Simion. „Nu are rost să ne grăbim, oricum până la urmă Persu o să fie schimbat. Există riscul, însă, ca decizia să fie atacată în contencios administrativ de prefect şi atunci nu am făcut nimic”, ne-a declarat unul dintre consilierii judeţeni ai PNL.