Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Costi Rădulescu şi Gigi Matei au misiune clară: „Nu vom permite ruperea PSD-ului din interior!”

La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii pesediştilor s-au reunit în cadrul Comitetului Executiv Lărgit din staţiunea Sinaia, judeţul Braşov. La reuniune au fost invitaţi să participe membrii Comitetului Executiv, primarii din municipiile reşedinţelor de judeţ, preşedinţi de Consilii Judeţene, parlamentari şi miniştri.

Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea a fost reprezentată de către domnul deputat Constantin Rădulescu în calitate de Preşedinte Interimar PSD Vâlcea şi de domnul Ion Gigi Matei, Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Râmnicu Vâlcea.

„După cum cred că deja aţi aflat, la Sinaia PSD a luat decizii importante pentru următoarea perioadă. O să amintesc aici data de 20 – 21 martie, când se vor desfăşura Lucrările Consiliului Naţional după care, în toate organizaţiile vor avea loc alegeri. Până la Consiliul Naţional vom trimite propunerile de modificare a Statutului PSD, însa, ceea ce este important este că am convenit cu toţii că PSD poate traversa această perioadă complicată numai dacă rămânem uniţi şi solidari pentru că principala ţintă a adversarilor noştri politici este ruperea PSD-ului din interior. PSD asigură o bună guvernare iar preşedintele partidului şi Prim-ministrul României va avea toată susţinerea pentru respectarea angajamentelor faţă de România!” – a declarat deputatul Constantin Rădulescu, preşedinte interimar PSD Vâlcea

Tot în această perioadă, la Sinaia, a avut loc şi întâlnirea Grupurilor Parlamentare Reunite ale PSD din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatul României. La această întâlnire a fost prezent şi senatorul Laurenţiu Coca, vicepreşedinte al PSD Vâlcea şi vicelider al Grupului Parlamentar PSD din Senatul României.