Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alina Gorghiu: Tehnocraţia este doar o soluţie temporară

Copreședintele PNL a susținut într-o declarație remisă Agerpres că în viziunea partidului pe care îl conduce, tehnocrația este văzută doar ca a soluție temporară. Conform spuselor acesteia PNL se concentrează pe câștigarea alegerilor locale și parlamentare, urmând ca la toamnă să formeze majoritatea parlamentară pentru a putea astfel, să desemneze un premier liberal:

“PNL este concentrat în acest an pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare. În urma acestor alegeri, ne dorim să administrăm cât mai bine şi cât mai multe oraşe ale României, iar în toamnă să formăm majoritatea parlamentară pentru desemnarea unui premier liberal. Analizele consilierului prezidenţial reprezintă punctul său personal de vedere pe care îl respect, dar nu reprezintă şi viziunea Partidului Naţional Liberal. Tehnocraţia este doar o soluţie temporară, viabilă doar pe termen scurt, pentru a asigura stabilitate într-un an electoral complicat”.

Declarația acesteia vine în urma afirmațiilor consilierului prezidențial Laurențiu Ștefan, potrivit căruia în condițiile în care niciun partid nu va câștiga majoritatea pentru numirea propriului guvern, pe cont propriu, se are în vedere şi numirea tot unui tehnocrat pe post de prim-ministru.

„Evident, preşedintele va fi în căutarea unui prim-ministru. Vom vedea dacă este un prim-ministru politic sau unul cu o carieră politică mai scurtă, să nu mai vorbim chiar şi de un tehnocrat…există încă multe semne de întrebare”, a declarat Ştefan.