Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AVE critică modalitatea în care Ministerul Educației dorește implementarea noii legi a educației

„Asociația Elevilor din Timiș (AETM), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Bacău (AEBC) critică modalitatea în care Ministerul Educației dorește implementarea noii legi a educației.

După o perioadă în care ne-au fost prezentate segmente succinte din noul pachet de legi al programului „România Educată”, Ministerul Educației a lansat public ,în 13 iulie, noile legi ale educației.

Din păcate se dorește implementarea noilor legi ale educației fără consultarea directă cu elevii, profesorii și părinții, neexistând timp și spațiu dedicate dezbaterii acestora.  În consecință, implementarea acestei reforme este privită cu neîncredere și suspiciune de către toți actorii principali ai sistemului de învățământ!

Ne exprimăm profunda nemulțumire asupra modului în care se realizează schimbările în educație și cerem abordarea acestei reforme cu maturitate, dorind ca implementarea să  fie făcută cu o perspectivă de viitor bazată pe rezultate concrete.

Suntem nevoiți să etichetăm ca„imatură” încercarea Ministerului Educației de a implementa aceste schimbări fără a prezenta, în teritoriu, pe o perioadă mai îndelungată de timp conținutul acestor legi. Astfel, cerem prelungirea perioadei de consultare publică cât și realizarea acesteia să fie făcută #pebune” a transmis Biroul de presă al Asociației Vâlcene a Elevilor.