Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Sute de cadre didactice vor GRADAŢII de MERIT

Sute de cadre didactice din Vâlcea s-au înscris la concursul pentru obţinerea unei gradaţii de merit în anul 2015. Conform inspectorului general al ISJ Vâlcea, Andra Bica, în primele trei luni ale anului acesta şi-au depus dosarele nu mai puţin de 341 de cadre didactice urmând ca în perioada 1-22 aprilie, să se analizeze fiecare dosar în parte de către inspectorii şcolar ai fiecărei discipline. Ulterior, va avea loc o consultare a consiliului consultativ şi elaborarea unui raport referitor la activitatea candidatului în specialitate.

După alte proceduri standard, candidaţii îşi vor afla punctajul în data de 18 mai, atunci când va fi afişată lista la sediul ISJ Vâlcea. Nemulţumiţii vor putea să-şi depună contestaţiilor în zilele de 19-20 mai, iar soluţionarea acestora de către comisia de contestaţii va avea loc în perioada 21-25 mai.

După soluţionarea contestaţiilor şi înaintarea la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a listei cu personalul didactic din unităţile de învăţământ, în data de 28 mai 2015 se vor acorda gradaţiile de merit cadrelor didactice care, cu adevărat, au contribuit la îmbunătăţirea sistemului educaţional din Vâlcea.