Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Profesorii vâlceni se pregătesc de grevă generală

DECIZIE. „Cam 60% din colegi sunt de acord cu greva generală. Acum, după ce definitivăm strângerea semnăturilor vom lua la nivel de judeţ o hotărâre pentru a vedea cum se întrunesc condiţiile la nivel de ţară şi dacă majoritatea colegilor doresc grevă generală, vom aştepta un moment propice pentru a declanşa greva” – susţine Florin Popa, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Vâlcea.

Zilele trecute, liderul Sindicatului „Spiru Haret” Vâlcea, Florin Popa, a anunţat că, până la ora actuală, 60% din cadrele didactice vâlcene au semnat documentele pentru declanşarea unei greve generale. El susţine că va continua şi zilele viitoare campania de strângere de semnături, pentru ca mai apoi să ia o hotărâre la nivelul judeţului şi să discute problema şi la nivel central pentru a stabili data exactă când se va organiza protestul. „Cam 60% din colegi sunt de acord cu greva generală. Acum, după ce definitivăm strângerea semnăturilor vom lua la nivel de judeţ o hotărâre pentru a vedea cum se întrunesc condiţiile la nivel de ţară şi dacă majoritatea colegilor doresc grevă generală, vom aştepta un moment propice pentru a declanşa greva” – susţine Florin Popa, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Vâlcea.

Principala nemulţumire a cadrelor didactice este cea legată de îngheţarea salariilor în anul 2012 şi imposibilitatea de a-şi recupera reducerea de 25% a salariului. Sindicaliştii din învăţământ s-au declarat total nemulţumiţi şi de eşalonarea până în anul 2016 a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, aceste plăţi având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială. În acest sens, liderul de sindicat de la „Spiru Haret” Vâlcea a anunţat că urmează să dea din nou în judecată şcolile, primăriile, Ministerul Finanţelor şi pe cel al Educaţiei, cerând, printre altele, cel de-al 13-lea salariu aferent anului 2010. „Mai avem de intentat procese pe suta de euro neacordată în anul 2010. În acest sens vom intenta vreo 40 de acţiuni în judecată. De asemenea, vom intenta 50 de procese la nivelul judeţului Vâlcea şi pentru neachitarea celui de-al 13-lea salariu pe anul 2010, care, în opinia noastră, a fost tăiat abuziv. Mai mult decât atât, avem încă 60 de procese pe rol la Tribunalul Vâlcea, dar pentru acestea aşteptăm deja hotărârile judecătoreşti” – a mai declarat Florin Popa, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Vâlcea

Şefa învăţământului nu ştia de intenţiile profesorilor

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Gabriela Ene, ne-a mărturisit că nu a fost înştiinţată de intenţia profesorilor vâlceni de a declanşa o grevă generală. Ea îi anunţă însă că dacă vor face acest lucru, ziua ce o vor pierde protestând nu va fi plătită. În rest, Gabriela Ene susţine că nu se poate opune participării profesorilor la o grevă generală, deoarece este dreptul lor să protesteze şi să-şi spună nemulţumirile în stradă. „Nu am primit încă nimic de la liderii de sindicat şi nici din partea profesorilor. Oricum ei trebuie să urmeze câţiva paşi legali până la declanşarea grevei generale. Cadrele didactice trebuie să ştie însă că nu primesc salariul pe ziua în care fac grevă. Părerea mea este că nu trebuia să anunţe declanşarea grevei generale de pe acum şi să facă la fel ca data trecută cu greva japoneză când au anunţat că vor protesta 200 de profesori şi până la urmă nu au protestat decât 18. În orice caz, nu mă voi opune demersurilor lor pentru că este dreptul fiecăruia să protesteze” – ne-a declarat şefa învăţământului vâlcean, Gabriela Ene.

CLAUDIA STANCIU