Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Și-a postat aproape 400 de poze în spațiul virtual / Emilian Frâncu e obsedat să apară pe Facebook

MANIE. Senatorul liberal Emilian Frâncu este un cunoscut Facebook „addicted”.  Mai pe românește, parlamentarul și-a format o adevărată obsesie din a discuta cu te miri cine prin intermediul rețelei de socializare, scopul fiind acela de a mai dobândi ceva capital de imagine. Unele dintre postările sale sunt de-a dreptul ilare, iar glumele atât de sterile încât nimeni, niciodată, nu zâmbește măcar la lecturarea acestora.

De și poate nu am fi crezut acest lucru posibil, „mania Facebook” l-a cuprins din plin și pe senatorul PNL, Emilian Frâncu, care a publicat până acum în spațiul virtual nu mai puțin de 373 de poze, totalizând 86 de albume. Numărul este de-a dreptul impresionat având în vedere că nici cei mai mari fani ai FB nu au atins performanțe de acest gen, limitându-se, totu și, la un număr mai mic de albume. Multe dintre fotografiile publicate de președintele organizației locale a PNL îl înfățișează pe Emilian Frâncu în multiplele sale periple prin mai toate colțurile lumii, majoritatea dintre ele plătite din bani publici. Una dintre fotografiile edificatoare este cea care-l înfățișează pe senatorul liberal plimbându-se pe un elefant. Poza este însoțită și de un mesaj, căruia parlamentarul a încercat să- și dea valențe sentimentale: „În fiecare loc pe care l-am vizitat am căutat să cunosc cât mai mult și să am trăiri pe care șitiam că nu voi mai avea prilejul să le mai simt… Alții fac shopping… și acolo poți avea trăiri. Jungla mexicană ascunde mistere dar și frumuseți nebănuite”, scria el, atins de muză. De altfel, senatorul a dat câtorva dintre albumele sale denumiri care, uneori, stârnesc râsul: „Jungla mexicană ascunde mistere dar și frumuseți nebănuite” sau „Între tigru și…. elefant”.

Parlamentarul a postat și un mesaj, intitulat „Rugăminte către toți prietenii de pe Facebook”, care sună în felul următor: „Rog toți prietenii să nu dea mai mult de 2-4 like-uri, pe zi,  la pozele din albume,  deoarece Facebook-ul afișează doar ultimele  99 de notificări și în general mai bine de 70% din notificări sunt like-uri la poze. În cazul în care nu văd notificarile de la comment-uri nu pot răspunde la timp”. Să vezi și să nu crezi! Câtă logică și deprindere în arta mânuirii FB!

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU