Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Râmnicean băut, prins de poliţişti în timp ce conducea pe Calea lui Traian

La data de 1 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au acţionat pentru creşterea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, prilej cu care au oprit pentru control un număr de 81 autovehicule, fiind aplicate un număr de 27 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.980 lei, au fost legitimate 156 persoane, au fost reţinute 4 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.
De asemenea, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Horezu au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3040 lei şi au reţinut 2 permise de conducere.

Astfel, poliţişti au constatat o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere pe drumurile publice, oprind în trafic, în jurul orei 07.00, pe Calea lui Traian din municipiu, un autoturism, condus de L.C., de 36 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Deoarece şoferul autoturismului emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducătorul auto în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.