Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Microbuz cu pasageri ce se îndreptau spre Vâlcea, răsturnat la Veștem

Știm cu toții ca drumul spre Sibiu este unul nelipsit de evenimente rutiere. În una dintre cele mai periculoase zone din Veștem, și anume cea din apropierea podului de cale ferată, s-a produs un nou accident în această seară. Este vorba de un microbuz care s-a răsturnat. În urma accidentului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. La locul accidentului, au intervenit echipajele SMURD Sibiu.

“Pasagerii sunt conştienţi iar o persoană a fost rănită. Nu a fost necesară intervenţia echipei de descarcerare”, a precizat oficialul ISU Sibiu. Conform primelor informaţii furnizate de poliţiştii de la Rutieră, microbuzul s-a răsturnat din cauza neatenţiei şoferului de microbuz. “La ieşire într-o curbă la dreapta, şoferul a pierdut controlul volanului , a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter. Traficul pe DN1 nu a fost afectat în zona accidentului. În microbuz se aflau doi pasageri care se îndreptau spre Vâlcea, arată ştiridesibiu.ro.