Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

METODA ACCIDENTUL: ESCROCII au dat lovitura din nou, în VÂLCEA

La ultima sa conferinţă de presă, inspectorul – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, a dat ca sigură anihilarea unei grupări de escroci, ce au păcălit, prin „Metoda accidentul”, zeci de vâlceni, cauzând un prejudiciu de 1,15 miliarde lei vechi. Ei bine, şeful poliţiştilor nu se aştepta însă să mai apară încă o grupare, cu aceleaşi metode şi într-un timp atât de scurt. Dar, iată că alţi escroci, cu aceleaşi metode, fac ravagii în judeţul Vâlcea, ultimele victime fiind membrii unei familii din localitatea Nicolae Bălcescu.
În seara zilei de luni, 1 decembrie a.c., soţii Orăşanu, din comuna Nicolae Bălcescu, au primit telefon de la o persoană necunoscută, prin care li se aducea la cunoştinţă că fiul, nora şi nepoata lor au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie. Cel ce a telefonat s-a prezentat a fi chiar medicul curant al răniţilor, susţinând că are nevoie urgentă de o sumă de bani pentru a le salva vieţile.
Escrocul de la celălalt capăt al telefonului şi-a ţinut victimele de vorbă în jur de două ore, până când la casa familiei Orăşanu, din Nicolae Bălcescu, a ajuns un partener de-al său de nelegiuiri, care a ridicat banii. Este vorba despre suma de 6.000 de lei, precum şi de mai multe bijuterii din aur, pe care cei doi soţi păcăliţi nu au ezitat să îi dea, cu speranţa că fiul, nora şi nepoata lor vor fi salvaţi.
Oamenii au rămas acasă şi toată noaptea au aşteptat veşti de la aşa-zisul medic, însă apelul acestuia a întârziat să apară. Soţii Orăşanu şi-au dat seama că au fost păcăliţi abia când, în dimineaţa de marţi, 2 decembrie a.c., fiul lor a venit acasă, teafăr şi nevătămat, negând faptul că a fost implicat în vreun accident rutier.

Infractorii nu au lăsat nicio urmă

Imediat ce şi-au dat seama că au fost escrocaţi, oamenii au sunat la Poliţia Vâlcea şi au depus o plângere. Problema este că, în acest moment, oamenii legii nu au nicio pistă pentru a-i prinde pe infractori. „Din păcate nu avem la dosar decât ce ne-au declarat victimele, pentru că este foarte greu să dai de urma escrocilor ce folosesc «Metoda accidentul». Infractorii au sunat pe un număr de fix, iar deşi i-a ţinut în telefon mai bine de două ore, oamenii nu s-au gândit să verifice în paralel să vadă dacă ce le spune respectivul în telefon este şi adevărat. Iată că, deşi se mediatizează intens această metodă de escrocare, mai sunt vâlceni care se lasă păcăliţi. Acum suntem în cercetări şi sperăm ca, în scurt timp, să dăm de urma escrocilor, înainte de a mai face victime” – ne-a declarat inspectorul şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, comisarul – şef Marius Dascălu.