Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Maşina Poliţiei Grădiştea, implicată într-un accident rutier

Un vitezoman din Gorj, ce se afla pe raza judeţului Vâlcea, a produs un accident de circulaţie, maşina în care a intrat fiind chiar o autospecială a Poliţiei localităţii Grădiştea. Incidentul a avut loc marţi, 26 august a.c., la ora 13.40, când Constantin R., de 28 ani, din municipiul Tg. Jiu, a condus un autoturism, pe DC 79 A, iar pe raza localităţii Grădiştea, la km. 0+430 m, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal o autospecială de poliţie, care circula regulamentar. Poliţistul se afla în timpul serviciului. „În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a lui Marian D., de 39 de ani, pasager în autospecială, diagnosticat cu traumatism prin accident rutier, TCC acut închis, contuzie. Pasagerul era de fapt martor asistent într-o cauză. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative” – susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.