Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: ACCIDENT MORTAL pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea

Circulaţia rutieră este blocată, duminică dimineaţă, pe DN 7, în localitatea Cotmeana din judeţul Argeş, la kilometrul 141, unde un autoturism marca Dacia Logan s-a ciocnit cu un TIR.

În urma accidentului, două persoane au fost grav rănite, iar o femeie, care a fost găsită inconştientă, a decedat în scurt timp.

Din primele informaţii comunicate de IPJ Argeş, autoturismul care circula din direcţia Piteşti către Râmnicu Vâlcea a pătruns pe contrasens într-o curbă la stânga şi a intrat în coliziune cu un TIR. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la locul accidentului au intervenit patru ambulanţe, o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare. Cele patru victime din autoturismul Logan au fost descarcerate, iar una dintre ele, o femeie, este inconştientă, paramedicii efectuând resuscitarea, dar din nefericire, femeia a decedat.