Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbat de 37 de ani, REŢINUT pentru TENTATIVĂ DE VIOL

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, sprijiniți de cei ai Serviciului Criminalistic, au depistat și reținut un bărbat de 37 de ani, din comuna Câineni, bănuit de tentativă de viol, faptă comisă la data de 14 martie, în comuna Budești.

La data de 21 martie a.c., polițiștii au reținut pentru 24 de ore, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol.

În fapt, la data de 14 martie a.c., persoana vătămată, o tânără din Râmnicu Vâlcea, a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost victima unei tentative de viol, faptă comisă în comuna Budești.Din verificări a reieșit că persoana vătămată se afla la locuința unei cunoștințe, în acel loc aflându-se și persoana b ănuită, care i-ar fi propus să întrețină raporturi sexuale, iar când aceasta a refuzat, ar fi început s-o agreseze fizic. Fata a reușit să scape, venind ulterior la poliție pentru a sesiza fapta.

Cercetările au fost declanșate imediat, iar la data de 21 martie, bărbatul a fost reținut, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.