Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcenii nu au încredere în justiţie

Oamenii prezenţi la „Labirintul Corupţiei” au fost rugaţi să participe la un sondaj de opinie inedit

Vineri, vâlcenii au fost invitaţi să participe la o acţiune inedită organizată de Direcţia Generală Anticorupţie, Asociaţia Pro Democraţia şi Fundaţia Hanns Seidel România. Cei prezenţi în centrul Râmnicului au intrat în „labirintul corupţiei”, acolo unde şi-au testat cunoştinţele despre fenomen şi despre instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a-l combate. De asemenea, vâlcenii au fost supuşi unui sondaj de opinie dar nu cum sunt cele obişnuite. Întrebarea a fost: „care este cea mai coruptă instituţie?”, variantele fiind patru: justiţie, educaţie, sănătate şi poliţie. oamenii nu au fost invitaţi să verse o cană cu apă într-un cilindru pe care este numele instituţie de care nu sunt mulţumiţi. În momentul în care am vizitat labirintul, justiţia era considerată de vâlceni cea mai coruptă instituţie, în timp ce „educaţia” a primit cele mai puţine voturi. „Informaţiile le vom lua, le vom procesa şi apoi le vom trimite reprezentanţilor instituţiilor, ca să vadă şi ei ce cred cetăţenii”, spune Iuliana Iliescu, manager proiect, de la Asociaţia Pro Democraţia. „Oamenii sunt receptivi, chiar vor să afle modalitatea în care pot sesiza fapte de corupţie. Au primit materiale promoţionale şi sunt consiliaţi de oameni de specialitate. Din păcate, mulţi cetăţeni nu sesizează o faptă de corupţie în faza incipientă ci atunci când observă că nu li se rezolvă ceva şi apelează la noi ca ultimă soluţie. În ultima perioadă avem peste 20 de denunţuri.”, a spus şi comisar RĂZVAN GIUROIU, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea.