Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un jubileu original / Profesorul Cătălin Pană, de ziua sa de naştere, a lansat un manual de matematică

„Când nu îţi mai pasă ce cred alţii despre tine, ai devenit un om liber” – este o maximă apreciată de profesorul de matematică râmnicean Cătălin Pană. Dascăl renumit la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, din Râmnicu Vâlcea, dumnealui este nu numai un om liber, dar şi un renumit matematician care-şi transmite cunoştinţele şi experienţa la catedră, dar şi prin cărţi de specialitate scrise de el, mult căutate şi apreciate de elevi.

Consecvent crezului său de a da societăţii vâlcene cât mai mulţi elevi „de top” şi de a-i călăuzi pe drumul spre marea performanţă, profesorul Pană a planificat editarea unor culegeri de probleme de matematică, luni, săptămâna trecută, lansând cel de-al doilea volum, din trilogia promisă elevilor. În sala de festivităţi a Colegiului „Mircea cel Bătrân”, într-o atmosferă plăcută şi distinsă, în prezenţa colegilor săi de breaslă, elevilor şi multor alţi invitaţi, cu ocazia împlinirii a jumătate din viaţa sa pământeană, „proful de mate” şi-a făcut un cadou original: culegerea de probleme intitulată – „Analiză matematică – continuitate şi derivabilitate”. Cartea a fost bine primită de cei interesaţi, întreaga asistenţă felicitându-l și urându-i „La mulţi ani!”.