Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Amenzi şi marfă confiscată în târgul de vechituri de la Goranu!

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din Vâlcea au organizat razii în tot judeţul. Conducerea IPJ Vâlcea a scos în stradă nu mai puţin de 219 agenţi şi ofiţeri de poliţie, ei acţionând atât pentru fluidizarea traficului, cât şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru combaterea evaziunii fiscale.

Una dintre cele mai importante acţiuni a fost cea din Târgul de la Goranu, din municipiul Râmnicu Vâlcea, acolo unde poliţiştii de la Economic au descins, au dat zeci de amenzi şi au confiscat marfă de mii de lei. Oamenii legii au constatat în târg că se comercializau haine second-hand fără acte de provenienţă.

„Astfel, în urma activităţilor specifice poliţiştii s-au deplasat într-un târg săptămânal din municipiul şi la sediul unei societăţi comerciale.

Oamenii legii au depistat două persoane care comercializau articole de îmbrăcăminte, fără a deţine documente de provenienţă, iar societatea comercială nu înregistrase în casa de marcat vânzările efectuate în valoare de 1.390 de lei constatat.

La finalizarea controlului, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi de 47.500 de lei. De asemenea, a fost confiscată marfa oferită la vânzare, în valoare de 30.000 lei” – se arată în comunicatul IPJ Vâlcea.