Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Foto/video: Virgil Pîrvulescu(PNL), alături de Romeo Rădulescu: „progres, dezvoltare și organizare pentru Municipiu „

Astăzi, 23 Mai, a avut loc conferința de presă susținută de PNL Vâlcea, la sediul din municipiu, unde au fost prezenți Virgil Pîrvulescu, candidatul PNL pentru primăria Râmnicului, însoțit de Romeo Rădulescu, (ForțaDreptei) susținătorul său în aceasta bătălie electorală.
Virgil Pîrvulescu, considera ca alături de Romeo Rădulescu, va câștiga această campanie, urmând să pună în aplicare toate proiectele pe care le consideră cheia dezvoltării municipiului Râmnicu Vâlcea.

„Romeo Rădulescu, cu ajutorul căruia vom reuși ca la Primăria Râmnicu Vâlcea sa facem lucrurile pe care ni le dorim cu toții: progres, dezvoltare și de ce nu, un alt mod de organizare al municipiului Râmnicu Vâlcea. (..)
Oamenii nu mai au nevoie de promisiuni în van, au nevoie de certitudine, iar certitudinile acestea sunt reflectate într-un angajament scris și toți cei care au semnat, îi invit să vină cu angajamentul pe care îl au, dacă eu nu mă țin de cuvânt, sa vină cu el la mine. Politică fără rezultate nu putem sa mai avem.(..).
Le mulțumesc celor din PSD care au zis : „Da, e clar, Râmnicu Vâlcea are nevoie de o schimbare”. Mă înclin, le mulțumesc și îi asigur ca lucrurile vor intra pe făgașul normal. (..)” – declara Virgil Pîrvulescu.

Așadar, bătălia pentru primăria municipiului este strânsă, întrucât, Virgil Pîrvulescu, alături de Romeo Rădulescu, se bazează pe experiența acumulată, venind în fața alegătorilor cu soluții, idei și proiecte ce consideră că vor aduce un trai mai bun râmnicenilor.
Romeo Rădulescu consideră că necesitățile cetățenilor sunt legate de :”locuri de muncă, salarii, termoizolarea blocurilor. (..) „
De asemenea, cei doi au o soluție și pentru semafoarele din municipiu, considerând, asa cum precizează Romeo Rădulescu:” Acele semafoare dacă sunt gestionate corespunzător, ele pot fi de un real folos. În multe zone sunt semafoare care folosesc pentru Salvare, Pompieri și Poliție, ele sunt conectate într-un sistem cu telecomenzi, fiecare mașină de pe Salvare, Pompieri sau Poliție, își face undă verde, pe niște programe prestabilite.(..) Administrația este știință și până la urmă, învățătură (..)”

Virgil Pîrvulescu, se declară cu adevărat mulțumit de această campanie electorală, întrucât simte cu adevărat susținerea cetățenilor municipiului, care își doresc o schimbare la primăria Râmnicului.

Comandat de PNL – Organizatia Judeteana Valcea
Realizat de Almadix Prest srl
Cod 21240015