Trecuse ceva timp şi nu mai auzisem de Puiu Hasotti. Credeam că s-a retras în vreo peşteră din Dobrogea şi cugetă încrâncenat sau se ocupă de creşterea… stabilopozilor. M-am înşelat însă. „Rezervistul” Puiu Hasotti a fost reactivat şi, pus la treabă, ne-a tulburat minţile cu o ştire pe care „băieţii de bine” i-au pus-o la dispoziţie. Liberalul acesta cu vechime în provocări seminarizate şi învăţate la şcoala din Băneasa, în loc să fie preocupat de moţiunea de cenzură introdusă de colegii lui de partid, a stopat numărătoarea voturilor şi a venit cu o diversiune, mai mare decât prostia lui din cap. După 21 de ani de la conflictul interetnic provocat la Târgu Mureş, Puiu Hasotti, politician român de origine aromână, istoric de formaţie, a făcut publică o presupusă declaraţie a premierului Viktor Orban prin care spunea că demnitarul maghiar a făcut apologia autonomiei teritoriale a ungurilor de pretutindeni, cu trimitere directă la Ardeal. Şi totuşi textul original al mesajului premierului Ungariei sună chiar altfel. Pe bună dreptate, lumea se poate întreba cum de a fost posibilă hărmălaia naţionalistă din Parlamentul României, în anul de graţie 2011, în baza unei dezinformări? Şirul întrebărilor continuă, fără să existe şansa de a ajunge vreodată la vreun răspuns. Pornind în sens invers, de la declaraţia de zilele trecute a lui Viktor Orban, trecând prin toate acţiunile desfăşurate de-a lungul anilor şi ajungând până la fatidica zi de martie a anului 1990, dintr-o parte în alta, s-a purtat un adevărat Război al Minţilor. În fond, naţionalismul este o armă politică şi nimic mai mult. Când este pusă în cui, tronează pacea şi armonia între toate naţiile lumii, când este luată în mâini de politicieni se adună nori negri deasupra comunităţilor şi parcă toată lumea este cuprinsă de nebunie. Când concluzionaţi că „incidentul” Hasotti a fost o furtună într-un pahar cu apă, vă înşelaţi. Evident că prostia declanşată de el în parlament, citând un discurs pe care nu-l cunoştea, va rămâne o furtună într-un pahar cu apă, dată fiind inteligenţa atât a preşedintelui Băsescu şi a prim-ministrului Boc, cât şi a premierului ungar Orban. Gravă este panica PSD-PNL-PC faţă de eşecurile ce se ţin lanţ de ele. Că Hasotti este un naţionalist provenit din PRM, nu mă îndoiesc. Ponta şi Antonescu, prin papaguşul acesta, au încercat, în modul cel mai mahalagist, ipocrit, derizoriu, vulgar şi mitocănesc, să exploateze o ştire trunchiată şi falsificată, cu rezonanţă interstatală, pentru a spăla ceva din ruşinea celor 7 moţiuni, reclamaţii, pârâciuni şi porcării aruncate mereu pe piaţă din lipsa de idei, de soluţii şi de bun simţ. Guguştiucii de la USL îşi anulează orice posibilitate de dialog ulterior cu Ungaria. Ungaria nu este “Băsescu”, să arunce ei cu lături 24 de ore din 24, fără urmări, aşa cum fac, zilnic, la televiziunile mogulilor. Numai că Ponta şi Antonescu nu au nicio legătură cu patriotismul. Ei sunt disperaţi că discursurile lor populiste nu mai au niciun impact asupra populaţiei. Eşecurile s-au văzut şi la „demonstraţia” sindicală de tip bolşevic şi la moţiunea din Parlament, unde discursurile lor s-au deteriorat alunecând spre maidanisme. În această situaţie, agravată de recenta susţinere publică a lui Voiculescu, după verdictul final de colaborator al securităţii, Ponta şi Antonescu sunt în stare de orice. După ce Ponta a sabotat România la UE referitor la intrarea în spaţiul Schengen, acum cei doi se agaţă disperaţi de „şovinism”. Dacă pe dezaxatul Vadim îl înţeleg, celor doi nu le acord nici creditul de patrioţi. Faţă de rateurile permanente, cei doi sunt capabili de acte şi mai grave, ce pot afecta interesele naţionale. Atunci nu vom mai vorbi de o furtună într-un pahar de apă! Antonescu a devenit un pericol pentru România. În aroganţa lui, continuă şi acum enormitatea debitată de Hasotti. Am citit discursul premierului Orban. Nici nu se referă la Transilvania. Insistând prosteşte pe această temă, Antonescu îşi ruinează nu numai propria carieră politică, dar devine un pericol naţional ameninţând bunele relaţii care s-au stabilit cu atâta greutate în ultimele două decenii între România şi Ungaria, ţări care au nevoie una de cealaltă. Antinaţionalii opoziţiei au încercat să provoace un imens scandal diplomatic. Cum o fi şi ce o mai fi, nu se mai ştie? Ruşii ne vor sub ascultarea lor, evreii zic că ne-au şi cucerit, ungurii de la noi se dau de ceasul morţii că vor Ardealul. Oare de ce? Iliescu a refuzat unirea Basarabiei cu România, în 1991, Constantinescu – implicit, a recunoscut tratatul Ribentrop-Molotov – în relaţia cu Ucraina, Adrian Severin oferea Insula Şerpilor gratis Ucrainei şi acum s-au lansat acuzaţii la adresa preşedintelui Băsescu şi premierului Boc că privesc spre Budapesta şi nu spre Moscova, în timp ce cu Israelul avem relaţii bune. Cum să interpretăm acest vârtej, această îmbârligătură de trădări? Cert este că Băsescu a recuperat Insula Şerpilor, dar un escroc PNL-ist a concesionat-o, pe furiş, în secret, străinilor. Alţi escroci, de la PSD, au vândut pe comision petrolul şi siderurgia ţării străinilor şi escrocilor autohtoni şi au devalizat patrimoniul naţional. Doar ungurii nu au înhăţat nimic şi, mai mult, cer păstrarea aurului românesc de la Roşia Montană în ţară. Ei nu cară dincolo de graniţele României, nu înhaţă nimic, ci vor/cer doar autonomie. Le-o dăm, dar numai economic şi nu teritorial, politic sau militar. Autonomie pe care o au chiar şi acum, pentru că ei îşi administrează populaţia şi economia locală. Şi atunci ce vânzare de ţară visează repetentul ofilit? Cât timp UDMR a fost la guvernare cu PNL-Tăriceanu, au fost buni, loiali, competenţi. Acum nu mai sunt buni, deşi ungurii nu şi-au schimbat discursul politic. Dacă UDMR se alia cu USL, nu mai vindea nimeni Transilvania la unguri ci o dădeau pe gratis, după cât de trădători sunt toţi cei din USL. Şi asta cu un singur scop: să ajungă USL la guvernare. Pun şi eu o întrebare de final: au prevăzut serviciile secrete intenţia premierului Viktor Orban de a rosti un discurs radical? În acelaşi timp, au prevăzut că un politician precum Puiu Hasotti va tulbura lucrările Parlamentului cu o intervenţie la fel de radicală? Părerea noastră este că nu, tot ce s-a întâmplat în materie de izbucniri naţionaliste fiind efectul unui război psihologic între două sau mai multe entităţi. Un astfel de puseu naţionalist la adresa ţării care deţine preşedinţia Uniunii Europene, bazat pe falsificarea discursului premierului acelei ţări, sunt convins că a dat frisoane la Bruxelles.
Romeo Popescu