Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se ascut săbiile

Bătălia pentru şefie în PSD a început. Sunt convins că tocmai pentru a-şi frânge şi mai tare coloana vertebrală este lăsat Ponta să continue la guvernare. Încă se ţine tare, graţie susţinerii din partea lui tata socru, dar sunt destui care abia aşteaptă ca să-i tragă un „şpiţ” în partea dorsală. Ponta trebuie să-şi frângă gâtul taman pe gardul propriilor lui minciuni. A aruncat în aer bugetul cu droaia de pomeni. Nu văd cum ar elabora guvernul un buget echilibrat pentru 2015 în absenţa majorării taxelor, inclusiv introducerea unora noi. Deja, creşterea preţului gazelor cu 35%, este un indiciu că trebuie să strângem cureaua. Nu mai am nici măcar 0,1% încredere în Ponta atunci când spune că nu vor creşte taxele.

Păi, să luăm una dintre cele mai recente minciuni, aceea cu concediul pentru a fi alături de familie, care s-a dovedit o altă nefăcută crasă. Ponta s-a dus în Dubai să primească noi ordine de la şefii din umbră ai PSD. Şi în faţa ăstora, toţi liderii tac. Singura lor salvare e să dovedească faptul că Ponta e agent dublu şi i-a trădat. Abia atunci vor avea liber la arme şi vor putea să-l sfâşie. Deocamdată, taberele în luptă îşi cheamă partizanii la arme şi se încheie alianţe. Lupta pentru putere în partid deja a început. Iliescu şi Dragnea cer congres acum, Şova, Ponta vor la anu’… şi la mulţi ani!

Este clar că Parlamentul va executa docil cerinţele lui Iohannis, oricare ar fi, pentru că vor să recâştige opinia publică. La nevoie, parlamentarii PSD vor da şi vot de neîncredere lui Ponta. Dar e nevoie de un alt pesedist sau tehnocrat agreat de pesede pentru a-i lua locul. Şi aici alţii decid… Oricum, deja se vizează alegerile parlamentare şi PSD-iştii tremură de frică. Parlamentul se va micşora, mulţi vor pleca de la pomană şi dacă opinia publică îşi va păstra orientarea e clar că vor pierde şi alegerile… situaţie grea pentru ei!

Dar să nu ne pripim. Ponta nu e Ponta. Ponta este exponentul unei grupări. Această grupare va lupta cu toate armele ca să îl menţină prim ministru şi să se ducă cu el până la alegerile din 2016 unde să câştige o poziţie care să-i permită supravieţuirea, să pună condiţii să-şi păstreze anturajele şi câştigurile acestor anturaje. Numai o pierdere zdrobitoare la alegerile din 2016 îl va elimina pe Ponta şi gruparea al cărui exponent este. Până în 2016 au timp să lucreze. Şi vor lucra. Este care pe care. Este încercarea „umbrelor” din era securisto-comunistă de a rezista şi a menţine controlul asupra României. De aceea este esenţial să se provoace alegeri anticipate.

Dacă PNL nu înţelege asta, viitorul lor politic este incert şi victoria lui Iohannis se va opri aici. PSD nu se poate reforma, cât timp Ion Iliescu, Năstase şi baronii îl controlează. În relaţia lor cu ceilalţi membri mizează pe şantaj şi funcţii, iar referitor la electoratul lor, mizează pe minciună, ignoranţă şi prostie şi pomeni. Din păcate tarele PSD se regăsesc şi în celelalte partide, cum bine spunea Gustave Le Bon în „Psihologia maselor”. Întrebarea mea este, va fi timp pentru înfiinţarea unui nou partid de centru-dreapta până în 2016? De cine?

PSD are o mare problemă cu guvernul Ponta: nu are lideri care să-şi asume responsabilitatea unei reformări atât de necesare, încă din 2005, plus că nu este un partid în adevăratul sens al cuvântului ci o adunătură de găşti mafiote care rivalizează periodic la câştigarea fotoliului de capo di tuti capi. Este greşit ca PSD să fie definit partid de stânga sau social democrat. Este un partid de foşti securişti şi activişti PCR, care au organizat puciul din 1990, au pus mâna pe puterea politică iar apoi şi pe economie în interes personal şi de clan. Este organizat în stil mafiot şi condus de „Naşi” locali şi de „capi di tutti capi” la centru. Într-adevăr este nevoie şi de un adevărat partid de „stânga”, care poate fi înfiinţat eventual de câţiva PSD-işti moderaţi cum ar fi cei din grupul „de la Cluj”.