În societatea românească, din cenuşa anului 1989, a luat fiinţă o elită. Ea a ajuns să domine sectoare ample ale economiei, mass-media şi clasa politică. Elita, în prea multe cazuri, are legături cu fostul regim comunist şi chiar cu Securitatea. Tocmai de aceea, şi acum, mulţi români se tem să o înfrunte. Sigur că aceasta, din care nu lipsesc securiştii, turnătorii, kominterniştii, vechii activişti PCR, agenţii KGB-işti – precum Iliescu şi Marga, toţi vânzătorii de neam şi ţară – pesedişti şi liberali -, avea nevoie de un organ de propagandă precum Antena 3 şi chiar îl au. Uzurpatorii intereselor noastre şi ai independenţei naţionale au transformat parlamentul ţării într-o gaşcă obedientă menită a le legaliza lor toate fărădelegile.
În numele unui popor mai mereu lipit de cerul gurii lor, când vine vorba să-şi justifice toate netrebniciile, aceşti ipochimeni nu fac, de 23 de ani, decât să menţină electoratul într-o stare de îndoctrinare televizată, sperând că lipsa de discernământ a unei largi categorii de populaţie le vor asigura mereu acea poziţie din care să poată complota şi unelti împotriva tuturor celor ce militează pentru emanciparea şi reformarea statului român. Fără doar şi poate că toţi aceşti nelegiuiţi au o mare teamă izvorâtă chiar din conştientizarea propriilor lor fărădelegi şi, sub pretextul naţionalismului, vor face tot ce pot pentru ca România să nu se poată integra total în UE. Motivul? Puşcăria ce-i aşteaptă într-o Europă Unită, o Europă care are printre valori, respectarea legii şi pedepsirea celor care o încalcă. Sigur că, indiferent de zbaterea tuturor, aceşti infractori şi trădători naţionali, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să plătească pentru toate samavolniciile lor.
Faptul că “intangibilii” Năstase şi Vântu au cunoscut deja puşcăria, le creează “frisoane existenţiale”, iar singurul lucru pe care-l mai pot face e să blufeze. Să lupte pentru acapararea totală a justiţiei. Este visul lui Felix – Voiculescu care spune că justiţia nu poate fi total independentă politic şi nu este în nicio ţară, indiferent dacă este o ţară democratică sau nu. Şi cam aşa pare că este. Justiţia este obligată să urmeze perceptele politice ale statului unde îşi desfăşoară activitatea în limita legilor acelui stat. Trebuie să pună în aplicare legile statului respectiv. Asta este treaba justiţiei. Probabil ar trebui explicat că justiţia nu poate fi subordonată unui partid politic sau unei persoane, ceea ce este cu totul altceva. Să nu uităm însă că dacă justiţia ar fi “independentă”, la fel ar putea solicita şi armata, poliţia, jandarmeria, poate şi economia, industria, educaţia etc. Ce rost mai are guvernul? De ce sunt numiţi miniştrii politici şi nu se alcătuieşte guvernul din miniştrii independenţi?
Modul în care prim-ministrul Victor Ponta a făcut numirile pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public arată că acest politician ştie să joace tare, mimând că nu poţi să guvernezi în UE ignorând principiile respectate aici. În cazul de faţă vorbim de principiul respectării legii. Fără îndoială că ar fi fost o veste bună să aflăm că prim-ministrul s-a maturizat. Dar, din păcate pentru noi, Ponta a provocat, împreună cu asociaţii săi politici, mult deranj în România, ca să-l credem că are totuşi de respectat nişte principii. Deranj pentru care au plătit toţi românii, în mod direct prin fluctuaţiile cursului valutar, în mod indirect prin tot ceea ce pierdem pentru că Europa nu ne acceptă în Schengen şi suntem trataţi cu reticenţă.
Acum, Ponta a început escaladarea muntelui Cotroceni. La Convenţia PSD, urmează să participe delegaţi ai PS din UE, şi PSD doreşte să arunce răspunderea pe Antonescu şi PNL, că nu ascultă de CE. Ponta şi-a asumat interimatul la Ministerul Justiţiei şi a vrut să încânte pe Băsescu şi UE cu Kovesi la DNA, ca să poată numi alţi procurori, pe care îi vrea el şi să se reabiliteze în faţa liderilor UE. Procurorii de la CSM, în frunte cu Morar, s-au opus, insistând să se respecte MCV-ul UE, ca la DNA să fie ales un procuror-şef din mai mulţi procurori propuşi de ministrul interimar. Şi-au dorit să dea peste cap planul puciului anti-PNL al lui Ponta, care viza şi o aducere la ordine a liderului liberalilor. Dar, în ziua următoare, Ponta i-a numit pe Kovesi, Niţu şi alţi procurori, iar până seara i-a lăsat pe liberali şi fără Ministerul Justiţiei. Cu această acţiune în forţă, Ponta l-a şters pe Crin de pe listă şi s-a trecut pe sine. Şi cu asta, l-a lăsat şi pe Voiculescu fără paraşută. Ultimele sondaje de opinie indică limpede faptul că Victor Ponta ar câştiga mai multe voturi decât Crin Antonescu în cursa pentru Cotroceni şi asta este dinamita care poate arunca în aer uniunea socialiştilor cu liberalii. Trenul către Cotroceni trece acum numai prin gara lui Ponta şi întregul viitor al USL stă în oportunismul actualului prim-ministru. Ponta şi ai lui au băgat în casă porcul, capra şi varanul. Pentru a nu mai respira aerul acesta pestilenţial, trebuie să le scoată afară şi o va face!
ROMEO POPESCU
Lasă un comentariu