Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ne cheamă glasul străzii

Iarăşi o zi neagră pentru Democraţia României. Parlamentarul Dan Şova a scăpat de arestare, cu ajutorul senatorilor care au făcut zid în faţa justiţiei. Nu avem cum să ne mai facem bine. Supra-corupţia PSD se cultivă, din oficiu, la Senatul României. Social-democraţii au început să pregătească terenul pentru votul negativ în cazul lui Dan Şova, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când lideri ai partidului, dar şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-au transmis senatorilor să nu se teamă să voteze împotriva arestării, dacă aşa le dictează conştiinţa.

Ponta şi Dragnea au transmis şi ei mesaje cu subînţeles senatorilor PSD în privinţa arestării, parlamentarii au inventat diverse stratageme pentru a trage de timp, găsindu-i tot mai multe scuze lui Şova, care, în final, are toate şansele să scape de mâna Justiţiei. Hoţii judecă şi scapă hoţii de urmărirea penală! Cazul PSD-istului Dan Şova, scăpat acum de arestare prin actul de protejare al colegilor săi, poate fi un moment de referinţă, după momentul legii „superimunităţii”. PSD-ul luptă pentru puşcăriaşi. în loc să se bucure că a mai fost arestat un politician corupt, scăpându-l de judecată.

În loc să se ocupe de starea României, șmenarii politici îşi petrec timpul gândindu-se cum să ne mintă, să ne fure nepedepsiţi. Social-democraţii au recurs la tertipuri ieftine pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Şova: au răscolit Comisia Juridică, au votat împotriva arestării şi au invocat pagini lipsă din dosarul DNA. În plus, aleşii PSD au introdus un articol în regulamentul Camerei care le oferă protecţie şi mai mare parlamentarilor certaţi cu legea. Ce alte dovezi ne mai trebuie pentru a ne trezi?

Justiţia este doar pentru unii. Nu am crezut că este posibil aşa ceva. Cererea de arestare preventivă trebuie judecată de un judecător, care o poate încuviinţa sau nu. Punct. Nu înseamnă neapărat că dacă Şova pierde imunitatea de parlamentar ajunge obligatoriu în arestul preventiv doar pentru că, asupra dosarului instrumentat de DNA şi cererilor procurorilor de caz, se pronunţă un judecător. Prin acest vot, senatul României a blocat justiţia să îşi facă treaba, întrucât oameni care poate nu au niciun fel de pregătire juridică, colegi de camarilă politică, habarnişti – îşi dau cu părerea într-o problemă pentru care nu au competenţă. Totuşi, Dan Şova nu scapă.

Există o Hotărâre a Curţii Constituţionale a României care spune că majoritatea celor prezenţi decide, nu majoritatea membrilor Senatului. Au încercat penalii din Senat să-l scape pe Şova dar nu cred că va rămâne aşa. La fel a fost şi în cazul Elenei Udrea, la Camera Deputaţilor. Faptul că senatorii nu au modificat Regulamentul Senatului după Hotărârea CC a României, nu înseamnă că hotărârea nu precede orice altă lege. Deci, şi pentru Dan Şova va fi încuviinţare.

Arestarea şi cercetarea penală sunt reglementate de Legea statutului senatorilor şi deputaţilor, regula fiind aceeaşi pentru ambele categorii de infractori. Numai că, după cum se vede până acum, legea nu se aplică la fel pentru pesedişti şi restul lumii. Aceasta e dreptatea pe care ne-o face prim plagiatorul mitoman. Îmi doresc protestele societăţii civile în stradă. Doar sub presiunea unor manifestaţii masive se va reuşi modificarea legii şi înlăturarea imunităţii parlamentarilor. Stând în casă şi discutând revoltaţi cu vecinul, colegul, le facem jocul şi ăştia-şi văd mai departe de furat.

PS – Era de aşteptat! Toate drumurile care duc spre Ponta se blochează în mod paranormal. Cei 6 -7 milioane de votanţi PSD ne-au mai tras o palmă. Ei sunt alcătuiţi din o treime comunişti, o treime securişti şi o treime oameni sărmani. Asta este Sfânta Treime care ne conduce pe noi, vreo 13 milioane în ţară plus între 4-6 milioane în diaspora. Este timpul să ne gândim la un plan B.