Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jocurile sunt făcute, noi doar participăm!

Criza din Sănătate a condus la mari nemulţumiri. La nivelul cetăţenilor a crescut exasperarea, pentru că în acest domeniu nu s-a făcut şi nu se face nimic. De aceea, dând curs urgenţei cerute de interesul naţional, preşedintele Iohannis a convocat şedinţa CSAT unde s-a luat în discuţie grava criză. Un comunicat dat publicităţii după şedinţă, a dezvăluit o serie de măsuri cerute Guvernului pentru rezolvare. Numai că nu s-a dispus nici o măsură pentru sănătate, lăsându-se impresia că totul nu a fost decât o şmecherie a preşedintelui pentru a mai linişti spiritele încinse.

Prima şedinţă a Guvernului de după CSAT a fost nu pentru a se dispune măsurile necesare liniştirii crizei amintite, ci pentru a da un impuls hotărâtor campaniei de subscripţie publică pentru achiziţionarea sculpturii “Cuminţenia pământului”, operă a lui Brâncuşi. Preocuparea premierului Cioloş a vizat doar faptul că nu merge bine subscripţia publică de strângerea a 6 milioane de euro, care, împreună cu 5 milioane date de la Buget, ar urma să îmbogăţească nişte persoane pe care opinia publică nu le-a văzut nici până acum. Deci, strângerea celor 6 milioane de euro este declarată o prioritatea pentru guvernul actual.

Miroase a escrocherie. Şi chiar dacă afacerea Cuminţenia pământului nu-i o escrocherie, un premier normal la cap, cu atâtea probleme de rezolvat pentru a ține România pe linia de plutire și a nu o lăsa să se ducă de râpă până la formarea unui guvern de alegeri, nu face dintr-o chestiune controversată de achiziție a unei opere de artă prioritate pentru guvernul pe care-l conduce. Eu cred că este vorba, în fapt, de încă o afacere în care fraierii sunt traşi pe sfoară ca să doneze bănuţi pentru şmecheri.

Cuminţenia Pământului face parte din categoria Tezaur, în virtutea Legii Ocrotirii Patrimoniului Cultural Naţional Mobil, în vigoare. Ca atare, opera lui Brâncuşi nu poate părăsi definitiv România şi, indiferent de forma de proprietate, ea nu poate fi păstrată/expusă într-un apartament, ci numai într-un spaţiu muzeal, având asigurată protecţie specială. Actualmente, este expusă la Muzeul Naţional Cotroceni. Indiferent cine ar cumpăra-o, nu o va putea scoate din ţară. Şi atunci, la ce bun să facă poporul efortul financiar de a strânge o sumă imensă în euro? Ce şmecheri cumpăra de la proprietarii statuii drepturile litigioase?

Încă din anii ‘50 comuniştii şi-au manifestat dispreţul faţă de Brâncuşi şi opera sa. Au refuzat moştenirea artistului, deşi o primeau gratis. Am văzut într-o emisiune tv prin care se analiza subscripţia, cum un reputat jurnalist, făcător consacrat de ziare, un „mega-ziarist”, se mândrea că este neam de „traistă” şi comunismul l-a făcut „telectualul” dă azi, deşi el este doar „omul nou” la care visa Regretatu’. Se poate vedea deci, cât contează cei şapte ani de acasă şi de ce unii apreciază cuminţenia caprei dusă la păscut, mai mult decât operele unor artişti ce au intrat în istorie.

Sigur, opera de artă trebuie cumpărată. Dar nu acum. Ţara se află în criză. Niciun guvern normal la cap nu s-ar agita pentru o operă de artă care nu poate părăsi România și la care nu s-ar face cozi la muzeu, să vină lumea să o vadă. Asta cu subscripțiile publice vine întotdeauna cu dedicație, puțin de la buget, mult de la bizoni, important e să se strângă suma și să se ia comisionul. Cioloș vrea să fie prim ministru măcar până la parlamentare. În bună tradiție românească, a trebuit să accepte și pacturi cu diavolii cu foamea-n gât. O fi el simpatic și bonom, dar știe exact cât costă titlul de prim ministru în CV. Circul ăsta trebuie finalizat până la parlamentare, că după aia nu se știe. Sănătatea, educația, astea se pot discuta și după. Leş jeux şont faits, rien ne va plus!