Moto: Trădători au fost românii în ambele războaie mondiale, trădători au fost şi acum faţă de UE
Întâlnirea de la Bucureşti a ţărilor din Estul Europei a fost hotărâtă şi planificată, între anii 2011 – 2012, de premierii Boc şi Ungureanu. Atunci, China avea, probabil, statutul de invitat. În nici un caz nu s-a avut în plan dezmăţul propagandistic de acum. Şi mai mult ca sigur că dacă acest summit avea loc în orice ţară estică din UE (Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria sau chiar şi Bulgaria), nu se întâmpla în niciun caz ca la Bucureşti. La noi s-au scăpat caii în porumb numai pentru că Ponta a vrut să sfideze ţările bogate din UE şi să se dea în stambă datorită conflictului cu Băsescu. Nu a impresionat pe nimeni, dacă ţinem cont de faptul că toate ţările fost comuniste fug ca de dracu’ de tot ce seamănă a comunism şi dictatură, aşa cum Germania este „alergică” la nazism.
Uniunii nu i-a luat nici măcar 24 de ore ca să ne pună la punct. Şi ăsta e doar începutul. Or să urmeze sancţiuni serioase de tot, pentru care o să sufere populaţia. Că s-a gudurat Viorel pe lângă chinezi ca un pechinez, asta intră în mentalitatea lui de ucenic comunist cu Ghevara în piept şi în suflet, dar să ajungi până acolo încât să scoţi steagul UE din sala deputaţilor fără să protesteze nimeni, chiar că le întrece pe toate.
Vin chinezii, vine cornul abundenţei. Aiurea! Nu mă pronunţ asupra tranzacţiilor economice, dar pot să mă mir că s-a ajuns la o pompă ce frizează ridicolul. România este în UE, lucrul cel mai bun care s-a întâmplat în această zonă în ultimii 500 de ani, spre a-l cita pe Ken Jowitt, un politolog american care ştie mai mult despre România decât o armată de politicieni locali. Dar noi suntem amărâţi şi otărâți, panicaţi şi dispreţuitori, în raport cu cine? Cu Europa. Nimic nou sub soare.
Vizita lui Li Keqiang este un moment ruşinos, poate cel mai ruşinos moment din istoria noastră post-decembristă. Evident, mă refer la partea lui politică. Tot ce s-a întâmplat în iarna lui 1989 a fost pângărit, mânjit, călcat în picioare, de către „înaltul oaspete”, dar nu numai de el, ci şi de „aleşii noştri”. Parlamentul ruşinii naţionale. O turmă de oi ridicole, sicofante, fără pic de mândrie naţională, fără coloană vertebrală, fără cea mai slabă umbră de demnitate. Nimic nu îi va curăţa de noroi pe aceşti aşa numiţi parlamentari. Puterea economică a Chinei e una, regimul politic e alta. Premierul ţării în care închisorile sunt pline de deţinuţi politici, oamenii sunt condamnaţi la moarte pentru convingerile lor, tineri au fost împuşcaţi într-o piaţă pentru că-şi cereau drepturile, e primit cu plecăciuni, linguşeli, ploconeli, elogii. Şi asta de cine? De o ţară în care acum 24 de ani oamenii au murit în stradă strigând „Jos comunismul!”
PS – Brucan râde de acolo unde e. Butada „Românilor le trebuie 20 de ani” a devenit „24 de ani ca să ne întoarcem de unde am plecat”.