A făcut ocolul lumii povestea celor doi imigranţi din Orientul Mijlociu care au ajuns în ţara noastră, crezând că sunt în Ungaria. Constatând că nu sunt la unguri, au izbucnit în plâns şi au cerut grănicerilor români să fie lăsaţi să se întoarcă de unde au venit. Ameţiţii rătăciţi pe plaiurile noastre s-au trezit brusc din euforia care-i cuprinsese când au acceptat invitaţia merkeliană care îi sugestionase cu primirea necondiţionată a sute de mii de refugiaţi. Utopia nemţească s-a transformat rapid într-un coşmar european şi fugarii nu vor altundeva decât în Germania.
În faţa acestei realităţi, devine curios ce fel de refugiaţi de război sunt ăştia, atâta timp cât nu se bucură de faptul că şi-au salvat vieţile şi familiile din calea terorismului Islamic, ci vor chiar să-şi aleagă locul viitoarei vieţi de “dolce farninete” în sânul Occidentului. De curând, bunăvoinţa, dar şi dovezile de dragoste germane, au dispărut. A fost reintrodus controlul la graniţa austriacă, iar Polonia, Olanda şi Slovenia se pregătesc de o măsură similară.
Germania – motorul imigraţiei arabilor, a întors şi ea foaia, anunţând că nu-i poate primi chiar pe toţi musulmanii la ea în casă, iar Ungaria a trecut de-a dreptul la măsuri de forţă. Vecinii de la vest au ermetizat graniţa, acum îi arestează pe imigranţii ilegali şi prelungeşte gardul de sârmă, cu încă 26 de km, la graniţa cu ţara noastră. Pentru că se aşteaptă venirea unui milion de refugiaţi, lucrurile se complică din zi în zi. Vă mai amintiţi de tragedia umană din Ruanda anilor ‘90? Acolo, năpăstuiţii tutsii au invadat doar ţările din jur (Urundi, Burundi, Zairul) şi se bucurau că au putut fugi din calea răzbunărilor tribului hutu, fără pretenţii de a mai traversa atâtea ape şi state, ca să-şi aleagă, atât de discreţionar, “sălaşul” viitorului huzur asistat de statul gazdă (precum răsfăţaţii musulmani).
Emigranţii actualului exod sunt în principal refugiaţi economici, atâta timp cât nu s-au mulţumit doar cu oferta protectoare a statelor islamice din jur. Ţări islamice de-ale lor, cu civilizaţii compatibile cu ale lor. Unde e solidaritatea “arabă”, islamică în cazul ăsta? De ce n-o aminteşte nimeni? Aveau mult mai aproape de ei, spaţii imense de refugiu, unde se puteau construi tabere şi se puteau aduce alimente şi medicamente din toată lumea, nu doar din mult-prea detestatul Occident (cum îi învaţă imamul), dar şi din ţările islamice.
Refugiaţii arabi pot fi ajutaţi, fără să ne sinucidem ca şi civilizaţie, printr-o politică de finanţare a taberelor de refugiaţi din Turcia, Liban, Iordania. Aşa fac ţările din Golf. Acum, în Europa, se va proceda ca în Mexic, la graniţa cu SUA. Se vor construi garduri sau ziduri şi cei prinşi acolo vor fi îmbarcaţi şi returnaţi în ţara de intrare în spaţiul Schengen. Apoi, va avea loc deplasarea flotelor în Mediterana, urmărind confiscarea bărcilor folosite de traficanţi. Problema este simplă, numai că trebuie voinţă politică acceptată de toate ţările din Schengen. În paralel, mass-media trebuie să explice lucrurile astea, contracarând politica “porţilor deschise” pentru imigranţi a politicienilor europeni care o susţin. Pentru că, dacă nu suntem fermi, ăsta e doar începutul.
P.S.: Germania repartizează tuturor ţărilor obligaţiile de a găzdui migratorii veniţi peste Europa. Compasiunea şi mila, nu-s fundamente pe care să construieşti o logică politică. Politică nu se face cu sentimente, ea e raţiune sută la sută. Germania i-a încurajat pe transfugi, prin atitudinea ei, să vină la noi, pentru că are interese economice în Siria. Ea îşi păstrează pentru sine avantajele economice, iar problemele legate de migraţie le împarte cu restul ţărilor. Ăsta e un adevăr pe care nu-l rosteşte nimeni!