Moş Crăciun ar trebui să le aducă românilor “tărie”, pentru a putea depăşi cu bine perioada grea pe care o traversează ţara. Cam aşa a sunat urarea făcută de Traian Băsescu către cetăţenii României. E de râsul plânsului! Pentru ce “tărie”? Probabil că s-a referit la o sticlă de ţuică, palincă sau whisky, necesară de sărbători. Pentru că doar în ceea ce îl priveşte sau îi priveşte, are dreptate. Anul 2010, pentru el/ei a fost un an perfect. Nimeni nu l-a prins nici pe el şi nici pe vreunul din guvernanţi, cu ilegalităţi. Toţi au scăpat basma curată. Nici lor nu le vine să creadă ce uşor ne-au fentat. Dar, ca de obicei, şeful statului nu ne poate uita, în perioada Sărbătorilor de iarnă şi ne cadoriseşte (virtual) cu o tărie, probabil ca să ne ameţim că trăim bine. Cum să numim asta: cinism, sfidare, răutate, sau, pur şi simplu, nesimţire? Oare, preşedintele nu simte, ca un animal politic ce este, că s-a ajuns la capătul răbdării, cu minciunile transmise? La sfârşitul anului 2008, Traian Băsescu şi Emil Boc ne anunţau că România nu va fi atinsă de criză economică. A venit 2009 şi ţara a fost lovită în plin. Presa a dezvăluit că Guvernul negociază pe ascuns cu FMI un acord, dar ei se jurau că nu avem nevoie de împrumut. Doar o ţară de mâna a doua se împrumută de la FMI şi nu ne întoarcem în perioada ’96-’99, ziceau ei. Ei bine, ştiţi ce s-a întâmplat. Ne-am dus mai rău, pe copcă, decât în anii ’90. Apoi au venit şi efectele crizei. Mai adânci, pentru că au fost ignorate. La sfârşitul anului 2009, eram iarăşi ieşiţi din criză. La TVR, Traian Băsescu, asistat din spate de Emil Boc, insistă, pe final de emisiune, să ne dea o veste bună – “am ieşit din recesiune”. Spuneau dânşii că toate datele arată clar asta. Videanu, Pogea, Udrea şi cu Emil Boc învinseseră balaurul. Ne spuneau că 2010 va reprezenta anul când România îşi va relua creşterea economică şi populaţia va începe din nou să trăiască bine. Aşa a şi fost! Doar că mai puţin bine cu 25% până la 40%, decât trăisem până atunci. Dacă adăugăm şi creşterea TVA şi alte taxe şi impozite, chiar infinit mai bine. Iar de atunci încoace, pur şi simplu ne lăfăim. Acum, toată ţara râde, cântă şi dansează! Pedeliştii zburdă pe la sate. Iar în oraşe, Bercea Mondial, Costel Iancu şi băiatul lui Plăcintă dau exemple de comportament de înaltă ţinută civică. Populaţia se îmbracă numai în portocaliu. Lumea ne iubeşte. În 2012, PDL va obţine 70% din voturi. În 2014, Elena Udrea va obţine 80% din voturi şi va deveni preşedinta României. Ne salvează reforma, zic guvernanţii. Care reformă? Vorbesc de reformă, dar reforma este pentru ei motiv de înavuţire. Ne aflăm, undeva, prin America anilor 1800, când existau mulţi escroci care vindeau iluzii. Numai că ăia, odată prinşi, erau ori spânzuraţi, ori împuşcaţi. Noi de 21 de ani ne-am învăţat să fim minţiţi. Culmea este că mai şi aderăm la ideile aşa-zise reformatoare ale politicienilor de azi. Fără să facem o analiză a vieţii de zi cu zi, înghiţim tot felul de gogoşi sub formă de promisiuni. De! “Înţeleptul învaţă din greşelile celorlalţi, dar prostul nici din greşelile lui”. Pentru a-şi realiza obiectivul fundamental PDL a creat statul de care are nevoie, stat care aplică aceeaşi politică, vânzându-ne gogoşi sub etichetă de “reformă” şi dând vina pe înaintaşi. Guvernanţii de azi uită zicala – “fiecare cu păcatele lui”, dar susţin, obsesiv, că neîmplinirile pe care le au sunt din vina Guvernului Tăriceanu sau a lui Iliescu, ceea ce reprezintă o denigrare a intelectului bietului contribuabil. Prin orice mijloace se încearcă subminarea statului, aruncându-se cu noroi în opoziţie, uitându-se un lucru principal: parlamentul reprezintă chintesenţa democraţiei. Dacă FMI ar fi trântit uşa la plecare, România ar trebui să disponibilizeze toţi bugetarii iar pensionarii ar fi fost obligaţi să muncească în Cooperative Agricole de Producţie. Ar fi fost ideal. Ar fi fost magnific. Dacă s-ar ajunge la falimentul financiar al acestei ţări (căci cel moral şi cel fiscal sunt definitive!), măcar avem şansa să ne prăbuşim în abis, dar să reconstruim o ţară din cenuşă cu minciunile lui Băsescu, cu fandoselile Lenuţei, cu umilinţa lui Boc, cu chinezismele kitchoase ale lui Năstase, cu manevrele guzganului rozaliu, cu socialismul cu faţă umană a lui Iliescu, cu gargara lui Antonescu, cu cei doi neuroni ai lui Ponta, cu prostiile Prostănacului, cu impertinenţa lui Videanu (care ne învaţă că prin muncă se construiesc vile de 1500 m.p.), cu impotenţa managerială a lui Pogea sau cu fanteziile separatiste ale lui Marko Bela şi Laszlo Tokes. În esenţă, fără toată actuala clasa politică, la fel de maculată şi la fel de coruptă ca politicienii din Haiti, supusă tuturor viciilor, de la ţigara de foi şi whisky-ul de calitate, asta ar fi, cu adevărat, o şansă pentru ţară. Vom avea, astfel, posibilitatea să gândim că toţi ăştia ne-au adus aproape de faliment şi că putem renaşte, dar fără gargara lor urât mirositoare şi puturoasă. Am ajuns la concluzia, ca şi alţii, de altfel, că Iohannis e cel mai bun prim-ministru virtual. El ar fi transformat România într-o Germanie şi pe români în germani, fără ca românii să trebuiască să muncească. Toate acestea cu condiţia ca la putere să fie PSD şi PNL. Ştiaţi că toate agenţiile de rating ne dădeau ca falimentari la nivel naţional în 1997? Şi că situaţia s-a repetat în primăvara lui 2009? Şi, nu, nu erau de vină nici Ciorbea, nici Boc pentru asta. Ci inconştienţii de dinainte. Văcăroiu şi Tăriceanu au fost cei mai răi premieri. Minţi şi iar minţi, promiţi şi iar promiţi, dar când ajungi la buget stai şi cugeţi, nu te arunci ca inconştientul în cheltuieli. Ei bine, am avut doi prim -miniştri inconştienţi care nu au ţinut cont de asta: Văcăroiu şi Tăriceanu. Pur şi simplu…
Dacă FMI ar fi trântit uşa la plecare…
