Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ciorba reîncălzită a lui Cioloş!

O radiografie clară a politicului românesc ne arată că am ajuns într-o groapă din care nu ştim cum şi când vom putea ieşi. Se conturează tot mai clar problemele de care suferă ţară. România nu mai e capabilă să dea naştere unor politicieni autentici de care are atâta nevoie, mai ales acum. România nu a mai putut să ne dea încă odată un Brătianu care să le reamintească politicienilor că: “Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său”.

Dorim să ne redresăm, dorim să schimbăm clasa politică. Dar cum să ne redresăm când nu avem cu cine să îi schimbăm pe politicienii actuali? Pe acest fond, premierul Dacian Cioloș a lansat “Platforma România 100”, ca un program de guvernare pe care vrea să-l lase celor care urmează să conducă țara după alegerile din decembrie. Un fel de testament. Platforma este o construcție plină de promisiuni, dar bazată pe o fundație falsă. Este un document de campanie, un instrument electoral, care vine să suplinească absența unor lideri reali, puternici pe zona liberală a politicii.

Cioloș a fost gândit ca fiind cel mai potrivit prim-ministru pentru guvernarea post-alegeri. Cei doi susținători ai săi, PNL și USR au în fruntea lor niște lideri pe care-i poți privi cel mult cu simpatie. Alina Gorghiu pare o țățică înțepată pe care o cam strâng pantofii de oraș, dar pe care adoră să-i poarte în orice ocazie. Ea nu reușește să treacă de un prag decent în sondaje, fiind cel mai prost cotat lider politic.

Nicușor Dan, cu aerul lui de savant zăpăcit, dă tot timpul impresia că ar vrea mai mult, dar nu poate. După cum vedeți, nu m-am referit la conținutul Platformei România 100, pentru că, dacă analizăm conținutul, vom vedea că nu prea are nimic de-a face cu Dreapta, ci cu utopiile care ne populează visele cu ochii deschiși. Programul ăsta este o listă de ,,platitudini îngrozitoare”.

Din curiozitate am citit şi eu România 100 şi cu regret trebuie să spun că Băsescu are dreptate: numai tromboane şi lozinci, „n-ar fi rău să fie bine”, vorba marelui Caragiale. Este o platformă demagogică, fără resurse. Cioloș vrea să fie în tabăra câștigătoare fără să riște. Acum candidează cu liberalii, dar mâna lui dreaptă este din PSD. Directorul lui de cabinet este parlamentar PSD. Cioloș este șmecher și viclean.

„Platforma” lui parcă s-ar adresa Elveţiei sau Finlandei, în nici un caz haosului de înapoiere şi corupţie al României. Întradevăr, Băsescu ar fi un Prim Ministru deosebit! El urmăreşte executarea unui ordin şi a unei dispoziţii, ca un câine de urmă şi asta s-a observat în perioada cât a fost ministrul transporturilor. Nu iartă pe nimeni, dacă nu-şi îndeplineşte atribuţiile.

La români treaba merge, numai dacă stai cu părul pe ei. Nu am văzut ceva mai ridicol pentru cineva care vrea să fie premier, decât această platformă. Discutăm despre o platformă de guvernare, dar el are platformă de partid politic. O compunere de ziarul Scânteia, scrisă într-o limbă de lemn, având toate ingredientele politicilor anilor 50. Promisiuni şi lozinci.

Profesorul Fridmann a declarat, la Bucureşti, în 2012, vorbind despre strategiile geopolitice ale sec. 21 (citez din memorie): «O ţară poate fi distrusă nu doar prin războaie şi spioni, ci şi prin promovare de incompetenţi şi ticăloşi în posturile cheie (Conferinţa la BNR 2012)». Acum avem de a face cu un astfel de experiment făcut românilor.

P.S.: Platforma lui Cioloș e o ciorbă reîncălzită, pe care am îngurgitat-o de o mie de ori prin diferite alte campanii. O zeamă lungă. O gargară inutilă. E jenant.