Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Chapeau, România!

Alegerile prezidenţiale din acest an au furnizat un rezultat care a surprins pe toată lumea, atât în ţară, cât şi peste graniţe. Victoria istorică a lui Klaus Iohannis a fost surprinzătoare dar şi mult dorită de majoritatea românilor. Este cea mai usturătoare înfrângere a PSD începând din 1996 încoace. Un dezastru. Cu atât mai mare cu cât PSD domina ţară, avea tot, absolut tot, şi nu s-a dat în lături de la nicio mizerie pentru a cuceri puterea absolută.

România a făcut un pas în faţă. Alegerile au fost un refuz clar al comunismului, o opţiune fără putinţă de tăgadă că România viitoare începe să lase în urmă comunismul. Cei care au votat pentru Iohannis au votat de fapt în mod conştient împotriva mentalităţilor şi practicilor comuniste de care a făcut exces Victor Ponta şi şleahta lui de mincinoşi. Sunt mulţi români care au înţeles că un singur lucru nu putea să determine furia asta de la urne. S-au strâns o grămadă în ultimii 3 ani. PSD-ul le-a ignorant, dar on line-ul le-a strâns bine în memorie şi a strâns din dinţi: operaţiunea Grăjdan, plagiatul cu tot circul de rigoare, mătrăşirea ICR, eşecurile horror de la privatizările CFR şi Oltchim, inundaţiile cu Ponta şi Dragnea traşi de jandarmi, plimbările lui Ponta la tv şi restaurant când oamenii din avionul căzut în munţii Apuseni mureau îngheţaţi, baschetul lui Ponta pe cod roşu de viscol, fuga din faţa doamnei Nulland (3 zile Ponta nu a fost de găsit), voturile repetate în parlament ale PSD prin care nu se ridica imunitatea, acciza suplimentară din care, sanchi, se vor face autostrăzi, declaraţiile cretine şi arogante ale lui Şova, folosirea popilor în campanie, campanie murdară împotriva lui Iohannis, dobitoaca de Firea, etc.

Blocarea alegerilor în afara ţării a fost declanşatorul. Îngrozit de iminența ieşirii la vot a unui număr imens de români din diaspora, vot care să îi fie potrivnic, Ponta a frânat şmechereşte, dezgustător, exprimarea democratică a votului de către acei români. A rezultat mizeria din faţa ambasadelor din străinătate, care ne-au făcut de râs în toată lumea, a uluit ţările civilizate. Românii de peste graniţă nu s-au lăsat învinşi de stratagema mişelească folosită: au votat, practic, toţi în favoarea lui Iohannis.

Se caută fel de fel de explicaţii în media pentru succesul lui Iohannis şi eşecul lui Ponta. Toate explicaţiile se referă la performanţele sau lipsa de performanţe a partidelor, comunicării ş.a.m.d. Singurii ignoraţi sunt românii care au votat şi care s-au săturat să tot fie minţiţi. Minciuna a îmbrăcat forme monstruoase în toată campania electorală. Manipularea, dezinformarea, frontul comun înfiorător al mediei în jurul lui Ponta au fost aplicate până la saturaţie. S-a mizat foarte mult pe lipsa de discernământ al românilor consideraţi a fi buni consumatori de gogoşi pe toate canalele media.

Ghinion! Romanii sunt foarte atenţi la semnele instaurării unei dictaturi şi ştiu să folosească orice portiţă de a fi împreună, pe reţele de socializare, prin ziare ş.a. Ponta, după primul tur, dacă stătea acasă şi mânca popcorn fără să facă nimic altceva, ar fi câştigat lejer turul II. Dar a ţinut neapărat să ne fluture în faţă bocancul sub care urma să ţină toată ţara, şi pentru asta a plătit.

Cireaşa de pe tort a fost proasta organizare a alegerilor în diaspora, intenţionat. Admirabil efortul românilor din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Moldova, Spania, Olanda, Austria, Statele Unite, Canada şi din toate ţările unde „fugiţii” s-au aşezat dis de dimineaţă la coadă, învingând sfidarea şi batjocura unui stat abuziv care nu i-a vrut la vot şi care-şi trăia ultimele lui clipe de şmecherie. Admirabil patriotismul tinerilor care au făcut revoluţia votului în toate oraşele din ţară. Nu ştiu dacă părinţii lor sunt mândri că sunt români, dar ceva ştiu cu siguranţă: pot fi mândri de ei!