ÎNȘELĂTORIE. Nu e zi în care să nu aflăm sub o formă sau alta (opriți pe stradă, vizitați la redacție, contactați telefonic sau pe mail) de nemulțumiri ale cetățenilor față de practicile acestui CEZ, societate care datorită unor politicieni corupți a ajuns să ne vândă curentul electric la un preț de zece ori mai mare decât cel pe care am fi putut să îl plătim. Sunt debranșări ilegale ale unor oameni care și-au achitat facturile la timp, sunt cazuri de facturi umflate, sunt facturi emise dublu.
CEZ somează clienții să achite facturile în câteva zile de la primire datorită diferențelor mari între data facturării efective și cea în care clientul intră în posesia facturii. În plus pe facturile CEZ apar tot felul de sume legate de servicii și taxe diverse care nu au nicio legătură cu acel contract între client și CEZ. În mod normal pe acea factură ar trebui să figureze câți kilowați a consumat clientul, care este tariful pe Kilowat și atât. Cea mai aberantă practică comercială, interzisă de altfel în toate țările membre UE este amestecarea în valoarea facturii a unui produs sau serviciu pe care nu îl furnizează CEZ. Ne referim la acel controversat abonament la RADIO și TV prin care populația este oricum jecmănită pentru a umple visteria celor de la posturile de stat de televiziune care primesc bani de la toată lumea și tot în faliment sunt. Modul în care procedează însă CEZ este aberant și extrem de periculos. CEZ de fapt te amenință că rămâi fără curent electric dacă nu plătești acea taxă radio TV deoarece pune totul pe o singură factură. Cerem imperios obligarea fiecărui furnizor de bunuri și servicii să emită facturi stricte cu produsele vândute de ei pe bază de contract. Nici un client al CEZ nu are un contract prin care să fie de acord ca CEZ să factureze pe aceeași factură și alte taxe. S-a creat un precedent extrem de periculos. Orice altă companie din țară poate acum apela la CEZ ca aceasta să strângă (contra unui comision desigur cu japca) banii de la populație sub amenințarea că te debranșează de la rețeaua de energie electrică dacă nu plătești concomitent și abonamentul la nu știu ce altă televiziune, rețea de telefonie mobilă sau rată la nu știm care bancă sau CAR. În cazul unei debranșări vei avea de a face cu băieții de la firma unor alți băieți deștepți care încasează niște sume aberant de mari numai pentru că au desfăcut o siguranță. Ca și în cazul furnizării de gaze unde au apărut o mulțime de societăți ale unor șmecheri care cică trebuie să facă verificări ale rețelei de gaze și te facturează cu sute de mii d elei numai pentru că de două ori pe an se holbează la aragazul pe care îl ai așa și în energie electrică au apărut fel de fel de societăți, una care citește contorul, alta care debranșează, alta care branșează. O bătaie de joc la fel cum bătaie de joc este plata certificatelor verzi de către consumatorul final, ca și plata unei accize sau a unui TVA de 24 la sută pentru curent electric plătit de amărășteanul înecat de biruri.
RADU DUMITRESCU
Lasă un comentariu