Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

“Secţia Ramplast nu putea fi vândută deoarece aceasta era gajată”

Liderul Sindicatului Liber Oltchim, ing. Mihai Diculoiu ne-a declarat că administratorii judiciari ai combinatului au făcut un abuz prin vânzarea activului Ramplast al societăţii deoarece acesta este gajat: „Probabil că de aceea şi tăcerea din ultimul timp, mai ales din jurul momentului vânzării acestui activ spune multe. Administratorii judiciari au realizat că sunt pe cale să facă un abuz, în sensul că nu au cum să vândă secţia Ramplast pentru că această secţie este gajată. Ea fost pusă gaj unei companii care au acordat în urmă cu câţiva ani un credit combinatului. Cum oare vor reuşi să explice această problemă şi cine va lămuri situaţia?”.

Firma gălăţeană Dynamic Selling a cumpărat Ramplast, divizia de profile PVC a Oltchim, în urma unei licitaţii care a avut loc marţi, preţul oferit fiind de 7,75 milioane de euro. Anunţul a fost făcut de Nicolae Bălan, unul dintre administratorii judiciari ai combinatului vâlcean aflat în insolvenţă din luna ianuarie. Suma va fi plătită de Dynamic Selling Group în trei rate: prima în următoarea săptămână – 3,75 milioane de euro, iar câte două milioane de euro în următoarele două luni. Banii încasaţi pe acest activ alături de două credite bancare urmează a fi folosiţi pentru recapitalizarea combinatului vâlcean şi pregătirea acestuia pentru procesul de privatizare.