SUSPICIUNI. În timpul unui protest de amploare din curtea combinatului chimic Oltchim Rm. Vâlcea, un grup de 16 bărbați din Ploiești au încercat să se infiltreze în mulțimea ce se pregătea să încheie manifestările. Falșii protestatari aveau asupra lor bannere și pancarte pe care erau scrise lozinci ca „Banii sau pușcăria”, „Ponta nu ceda” sau „Oltchim nu-i OTV”, ei încercând să-i incite pe angajații combinatului. Cei 16 bărbați au fost fugăriți și ridicați de jandarmi, aflându-se ulterior că ei au fost trimiși de polonezii de la PCC, care au o filială în Ploiești și au primit câte 50 de lei să vină să instige protestatarii. Â
Tensiune din ce în ce mai mare și mai apăsătoare la combinatul Oltchim din Rm. Vâlcea, acolo unde miercuri, 26 septembrie a.c., angajații au ieșit din nou în stradă, nemulțumiți că nu și-au primit salariile nici până acum, iar privatizarea societății s-a dovedit a fi un eșec. Protestele oamenilor au fost pașnice până la un moment dat, când, în jurul orei 11.00, în momentul în care angajații se pregăteau să încheie manifestarea, în parcarea combinatului a sosit un microbuz cu numere de Prahova din care au coborât în jur de 16 bărbați „înarmați” cu pancarte și bannere. Ei au încercat să se infiltreze printre cei 600 de angajați ai Oltchim, incitând mulțimea să strige lozinci ca: „Banii sau pușcăria”, „Ponta nu ceda” sau „Oltchim nu-i OTV”. Numai că, salariații combinatului au reacționat imediat și le-au cerut „străinilor” să își arate legitimațiile pentru a demonstra că lucrează în combinat. Cum aceștia nu au putut face acest lucru, angajații Oltchim-ului au chemat imediat echipajele de jandarmi.
Protestatarii infiltrați sunt angajați la o filială a PCC din Ploiești
Ajunși la fața locului, jandarmii au fost nevoiți să-i fugărească prin parcare pe cei 16 bărbați ce doreau să se infiltreze în rândul angajaților protestatari de la Oltchim. În cele din urmă au reușit să-i prindă, constatând că 15 dintre ei au domiciliul în Ploiești și unul în Buzău. Surse de încredere din cadrul Jandarmeriei Vâlcea ne-au declarat că bărbații au mărturisit la interogatoriu că au fost plătiți fiecare cu suma de 50 de lei pentru a veni la Vâlcea, în curtea combinatului, și a protesta împotriva lui Dan Diaconescu, cel ce a câștigat licitația de privatizare a combinatului Oltchim în dauna germano-polonezilor. „Au declarat că au primit suma de 50 de lei fiecare pentru a se prezenta în parcarea societății Oltchim Rm. Vâlcea și a protesta” – ne-a spus sursa noastră din Jandarmeria Vâlcea, căreia din motive lesne de înțeles nu-i putem dezvălui identitatea. Protestatarii infiltrați nu au fost amendați de jandarmii vâlceni, iar la scurt timp după declarații ei au fost lăsați să plece.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu