Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

IATĂ cine este AVOCATUL din Vâlcea care a învins SISTEMUL BANCAR!

foto Vocea ValciiTribunalul Vâlcea a înghețat cursul de schimb franc/leu la data acordării unui credit în moneda elvețiană. Decizia este una definitivă şi a fost dată în ziua de 27 octombrie 2015, magistraţii de la Tribunalul Vâlcea eliminând clauza privind riscul valutar dintr-un contract de împrumut în franci elvețieni al Credit Europe Ipotecar IFN.
Avocatul care a repurtat această victorie este vâlceanca Elena Goran, care desfăşoară o activitate juridică din anul 2000, intrând în Baroul Vâlcea, ca avocat, în anul 2009.
Este o premieră ca o instanţă din Râmnicu Vâlcea să dea câştig de cauză şi să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, iar instanţele din Bucureşti să respingă pe bandă rulantă aceste cereri. Numai avocatul Piperea are vreo 5.000 de dosare toate respinse pe risc valutar. Acum clientul avocatei Goran, drăgăşeneanul Voinea Petre Marian, de la 1.800 lei rată, plăteşte 900 lei. Pentru a afla mai multe amănunte despre cea care a reuşit, în premieră, în România, să învingă sistemul bancar, am realizat un interviu cu avocatul Elena Goran.

• Rep.: Aţi reuşit o adevărată victorie în instanţă, învingând într-un proces în premieră în România, care cu siguranţă, va deveni un precedent important pentru clienţii care au credite în franci elveţieni şi nu-şi mai pot plăti ratele, unii fiind chiar în situaţii disperate. Care este reţeta succesului?
• Elena Goran: Într-adevăr este o premieră în România, decizia Tribunalului Vâlcea a dispus îngheţarea cursului de schimb franc-leu, la data semnării contractului decizia este una definitivă, prin care magistraţii vâlceni au eliminat clauza privind riscul valutar. Totodată, Tribunalul Vâlcea a hotărât ca debitorul să plătească ratele în lei, deci s-a dispus denominarea plăţilor în moneda naţională. De asemenea, un lucru foarte bun este că toate sumele oprite în temeiul clauzei constatate abuzive a riscului valutar vor fi restituite clientului.

• Rep.: Ce înseamnă acest lucru?
• E.G.: Această decizie reprezintă pentru debitor o relaxare a ratelor, care au ca efect înjumătăţirea imediată a ratelor lunare. Spre exemplu, clientul meu, la un credit de 68.000 de franci, avea rată lunară de 1.800 lei, începând cu luna noiembrie 2015, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, acesta va plăti o rată lunară de 900 lei.

• Rep.: Care a fost strategia dvs. în acest dosar de la început?
• E.G.: Cererile noastre au vizat constatarea clauzei de risc valutar şi eliminarea acesteia din contractul de credit, îngheţarea cursului de schimb franc-leu, la momentul semnării contractului, pe toată perioada de derulare a acestuia, de asemenea, denominarea plăţilor în moneda naţională şi restituirea sumelor în temeiul clauzei constatate abuzive. Argumentele noastre au fost următoarele: determinarea unui dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile asumate de părţi, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator, toate consecinţele negative asupra posibilităţii de respectare a obligaţiilor contractuale. De asemenea, banca obliga consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia la cunoştinţă la data semnării contractului. Mai mult, am mai argumentat şi omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a francului elveţian, fenomen previzibil pentru experţii financiari, imposibilitatea reală a clientului de a negocia conţinutul acestei clauze, fiind constrâns prin natura redactării contractului de credit la acceptarea acesteia, astfel cum a fost prestabilit şi obţinerea de către bancă a unui câştig injust, lucru contrar principiului echităţii şi bunei credinţe, principii ce trebuie să guverneze relaţiile contractuale.
De asemenea, în ceea ce priveşte cererea noastră privind denominarea plăţilor în moneda naţională, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională. Aici este vorba despre art. 3, alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar al BNR.
Odată constatată ca fiind abuzivă clauza de risc valutar, a condus şi la eliminarea acesteia din contractul de credit şi la restituirea tuturor sumelor.

• Rep.: Mai aveţi dosare de acest fel?
• E.G.: Acesta a fost primul dosar, au mai fost introduse pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea dosare ale clienţilor împotriva băncilor Volsbank şi Banc Post, care sunt în faza de regularizare în Camera de Consiliu, conform Codului de Procedură Civilă.

• Rep.: Într-o poziţie publică a avocatului Piperea, acesta spunea că nu-i vine să creadă că Tribunalul Vâlcea a luat o asemenea decizie în condiţiile în care instanţele din Bucureşti resping astfel de dosare pe bandă rulantă. Cum comentaţi?
• E.G.: Într-adevăr aşa este, este foarte rău că nu există o practică unitară în ţară. De aceea, unele instanţe admit, altele resping deşi, există aceleaşi norme, aceleaşi legi.

• Rep.: Dacă oamenii vă caută, unde vă găsesc?
• E.G.: Păi, cel mai sigur este în instanţă, dar pot fi găsită la cabinetul unde îmi desfăşor activitatea din Calea lui Traian nr. 134, et. 1, camera 7.