Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GIGI MATEI: Faurecia va crea 1.600 de locuri în RÂMNICU VÂLCEA (FOTO / VIDEO)

Faurecia, producător francez de piese auto aflat pe locul 6 în lume, urmează să deschidă o nouă fabrică în Râmnicu Vâlcea, unde, iniţial s-ar putea crea 1.000 de locuri de muncă, putându-se extinde până la 1.600. Anunţul a fost făcut de primarul Gigi Matei, care s-a întâlnit în această săptămână cu reprezentanţii fabricii, aflaţi la Vâlcea pentru a stabili locaţia noii fabrici. Gigi Matei a precizat că vicepreşedintele companiei s-a arătat extrem de favorabil vizavi de noua investiţie din oraşul nostru.

„Am fost vizitaţi de bordul acestei firme din Franţa, care tatonează dezvoltarea a încă unei capacităţi de producţie în Râmnicu Vâlcea, cu intenţia de a realiza circa 1.000 de locuri de muncă, cu tendinţa de dezvoltare către 1.600. Sunt la nivel de tatonări, se caută locaţii, iar ultima decizie o va lua preşedintele companiei. Deocamdată, noi ne-am arătat disponibilitatea, am arătat cu ce facilităţi putem noi să sprijinim această investiţie. Am analizat posibilităţile legale de a sprijini acest investitor, şi nu numai, o să dăm o hotărâre de Consiliu Local, pentru a acorda un ajutor minimis, în aşa fel încât şi alţi investitori, care investesc mai mult de 500.000 de euro să beneficieze de scutiri de impozite pe clădiri şi terenuri”, a precizat Gigi Matei.

Vicepreşedintele care a venit la Vâlcea nu a fost încântat de cele 2 locaţii din zona ETA, însă mai sunt şi alte locaţii, urmează să le viziteze şi să transmită propunerile în Franţa. Faurecia produce componente auto pentru Ford, Renault-Nissan, Peugeot, BMW, Daimler, General Motors, Toyota şi Hyundai. Faurecia mai are fabrici în România la Piteşti, Craiova şi Tălmaciu, unde construieşte scaune auto, sisteme pentru interior şi sisteme de control al emisiilor.