Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

1,5 milioane lei, bani din excedentul bugetului local pentru cofinanţări

Consiliul Judeţean Vâlcea şi primăriile Băbeni, Băile Govora, Galicea, Glăvile, Mihăieşti, Măldăreşti, Nicolae Bălcescu, Oteşani, Păuşeşti Măglaşi, Pietrari, Roşiile, Sineşti, Vaideeni, Voineasa şi Zătreni realizează în parteneriat proiectul „Dezvoltarea serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea, grupa 4”, cu finanţare nerambursabilă şi contribuţia locală a judeţului Vâlcea.

Cum suma pentru cofinanţare în valoare de 1.556.000 lei nu a fost prevăzută în bugetul pe anul 2015, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea propune spre votare consilierilor judeţeni în şedinţa, din data de 31 iulie a.c., ca această sumă să fie luată din excedentul bugetului local.

„Propunerea are în vedere asigurarea fondurilor ce reprezintă măsura obligatorie în procent de 25% din valoarea cererii de plată, până la finalizarea verificărilor procedurii de achiziţie publică, cheltuieli eligibile solicitate prin ultima cerere de rambursare în procent de 15% din valoarea finanţării nerambursabile, precum şi contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Vâlcea pentru continuarea proiectului ”Dezvoltarea serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea, grupa 4”, se arată în expunerea de motive.