Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ULTRAJ COSTISITOR: Vezi cât l-a costat pe un vâlcean aruncarea cu bulgări de zăpadă într-o poliţistă!

O bătaie cu bulgări de zăpadă l-a costat scump pe un vâlcean, care acum a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Tudor Sălişte s-a răzbunat pe o poliţistă care-l amendase, iar acum plăteşte pentru fapta sa.

Incidentul dintre vâlceanul recalcitrant şi poliţistă a avut loc în luna februarie 2014. Agenta de poliţie Ana – Maria Găinuşe, de la Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a trezit bătută zdravăn, de către Tudor Sălişte, cu bulgări de zăpadă ce conţineau şi fragmente de gheaţă. S-a întâmplat în plină stradă, când femeia era în timpul său liber, iar totul a pornit de la o banală amendă pe care poliţista i-a aplicat-o vâlceanului Sălişte în luna decembrie a anului 2013. Pe lângă bătaia cu bulgări de zăpadă, poliţista a fost şi înjurată, ameninţată şi jignită, iar martoră la întreaga scenă a fost o angajată a unei case de pariuri din Râmnicu Vâlcea.

Alegându-se cu leziuni serioase, agenta Găinuşe a decis să-i facă plângere penală agresorului ei, ea adresându-se direct procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. A urmat o anchetă, iar în luna septembrie a anului trecut, Tudor Sălişte a fost trimis în judecată pentru ultraj.

Miercuri, 7 octombrie 2015, magistraţii au pronunţat o sentinţă în acest caz, în urma audierii martorilor şi a administrării probelor din dosar, luând decizia de a-l condamna pe inculpatul Tudor Sălişte. Aşadar, agresorul s-a ales cu o amendă penală, el urmând să plătească timp de 200 de zile o amendă de 15/zi. În cazul în care el omită să plătească amenda, zilele neplătite se vor transforma în zile de închisoare. Mai mult, Sălişte trebuie să-i plătească şi daune morale poliţistei pe care a bătut-o cu bulgări de zăpadă.

„Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul Sălişte Tudor a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 18.07.2014 în dosarul nr. 676/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. 2 şi 4 din Codul penal rap. la art. 193 alin. 2 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. 2 din Codul penal. În baza art. 257 alin. 2 şi 4 din Codul penal rap. la art. 193 alin. 2 din Codul penal; Condamnă pe inculpatul SĂLIŞTE TUDOR la pedeapsa de 200 zile-amendă, pentru comiterea infracţiunii de ultraj. În baza art. 61 alin. 2 Cod penal; Stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la suma de 15 lei, inculpatul SĂLIŞTE TUDOR având astfel de executat pedeapsa amenzii penale de 3.000 lei (200 zile x 15 lei/zi). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 397 Cod procedură penală şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1381 şi urm. Cod civil; Admite, în parte, cererea formulată de partea civilă GĂINUŞE ANA – MARIA (filele 46-47 dosar). Obligă pe inculpatul Sălişte Tudor la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale, către partea civilă Găinuşe Ana – Maria. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat” – se arată în minuta instanţei Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Trebuie precizat totuşi că sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.