Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SCANDAL ȘI BĂTAIE la un liceu din VÂLCEA: 2 eleve bete și-au smuls părul din cap

Scandalurile se țin lanț în învățământul vâlcean. După ce un elev a fost înjunghiat, zilele trecute, cu un cuțit drept în gât, fiindu-i secționată traheea, iată că la un liceu din Vâlcea, scandalurile și bătăile sunt la ordinea zilei, dar nu între băieți, cum s-ar putea presupune, ci între fete, care, culmea, mai vin și băute la orele de curs, atunci când le frecventează.

Este vorba despre Liceul teoretic Grădiștea, unde, mai nou prezența la ore este direct proporțională cu gradul de alcool din sânge, iar conducerea liceului pare depășită total de situație.

”La un liceu din județul Vâlcea, mai exact Liceul Teoretic Grădiștea, situat în comuna Grădiștea, elevii merg la ore beți, fetele sunt adunate de pe șanțuri bete și ele, se bat între ei, iar profesorii nu iau nici o măsură. Acum câteva zile două fete s-au bătut în faţa liceului, iar directoarea Ionescu Daniela nu a luat nici o măsura în cazul acesta, iar astăzi o elevă de clasa a X-a era beată și căzută într-un șanț din apropierea şcolii. Elevii dorm la ore beți, iar profesorii nu le zic nimic. Nimeni nu face nimic, aștepta să se omoare între ei sau să facă cine știe ce probleme ca să ia măsuri. Elevii vin și pleacă când vor de la ore, paznici nici atât nu sunt… Sper ca prin intermediul acesta să se rezolve ceva, este inadmisibil”, este mesajul disperat al unui părinte, care ne-a semnalat situația scandaloasă, care se află la Liceul din Grădiștea.

Niciuna dintre fetele implicate în scandal nu a depus plangere la poliție.