Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţia Râmnicu Vâlcea: După două amânări, începe confruntarea „greilor”

Concurs cu năbădăi pentru funcţia de adjunct al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Examenul a fost amânat deja de două ori, însă şefii ISJ Vâlcea dau asigurări că, în data de 17 septembrie 2015, acesta va avea loc, într-un final.

Dacă prima dată a fost amânat pentru că IGPR nu a acceptat un anumit membru în comisia de examinare, acum concursul a fost întârziat cu 3 zile pentru că unul dintre candidaţi nu îndeplinea toate condiţiile. Mai exact, comisarul – şef Georgian Mircea Bojete, actual şef interimar la Postul de Poliţie Băbeni şi fost ofiţer în cadrul Biroului Investigaţii Criminale al IPJ Vâlcea, avea nevoie de o derogare din partea MAI pentru a intra în concurs, în condiţiile în care el nu avea o experienţă de minimum 3 ani într-o funcţie de conducere.

Cum a primit-o deja, concursul se va ţine joi, 17 septembrie, iar ceilalţi doi contracandidaţi ai comisarului – şef Georgian Mircea Bojete sunt comisarul – şef Alexandru Părăuşanu (cel care a fost până de curând adjunct interimar al Poliţiei Râmnicu Vâlcea) şi comisar – şef Constantin Gabăr, fost şef al Postului de Poliţie Drăgăşani.

Ei bine, aşa cum spuneam şi într-un articol anterior, aici este vorba despre un „război” al foştilor şi actualilor capi ai Poliţiei Vâlcea. Aşadar, comisarul – şef Alexandru Părăuşanu este cunoscut în Poliţia Vâlcea ca fiind „omul” şefului de la Municipiu, Florian Marin, ei făcând o echipă închegată până de curând. În ceea ce-l priveşte pe comisarul – şef Georgian Mircea Bojete, acesta are o susţinere puternică chiar din partea comandantului IPJ Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, fiind de notorietate prietenia dintre ei, via Valeriu Piron – şeful de la Investigaţii Criminale. Cea mai interesantă şi puternică susţinere o are însă comisarul – şef Constantin Gabăr. După cum bine se ştie, Gabăr a fost adus special, în anul 2011, de fostul şef al IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica (actual secretar general al MAI), chiar de la Braşov şi pus direct în funcţie la Secţia de Poliţie Drăgăşani.