Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Niște porci! Suinele primarului din Scundu, CONFISCATE ABUZIV

Primarul localității Scundu, din județul Vâlcea, Dumitru Blejan, a fost implicat într-un conflict cu polițistul din comună și reprezentanții DSV Vâlcea. 50 de porci au fost confiscați și sacrificați, astfel încât proprietarii nu au mai reușit să mute suinele de la o fermă la alta, pe o distanță de 70 m. În zadar au încercat să explice proprietarii suinelor, printre care și primarul Blejan, reprezentanților DSV și polițistului din comună. Animalele au fost confiscate, fără a li se reclota vreo proba pentru a se stabili dacă au sau nu pestă africană porcină.

Prin intermediul unui comunicat de presă, IPJ Vâlcea a explicat acțiunea polițistului din comună: Polițiști ai Secției 4 Prundeni și Poliției municipiului Drăgășani au depistat în trafic un transport ilegal de suine, fiind dispusă confiscarea.

În dimineața de 21 martie a.c., polițiștii au oprit pentru control, pe Drumul Județean 645, în comuna Scundu, o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din localitate, care transporta 43 de suine, necrotaliate.

Polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea documentele prevăzute de lege, pentru animale, fiind dispusă confiscarea.
La activitate au participat și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, pentru luarea măsurilor legale în astfel de cazuri.