Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto www.decluj.ro

IONEŞTI: Şi-a omorât tatăl în bătaie după o banală ceartă

Foto www.decluj.roUn bătrân de 75 de ani a fost omorât în bătaie de fiul său, în urma unui banal conflict verbal, în casa lor din comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea. Tragicul eveniment a avut loc în data de 25 iunie 2015, când, în jurul orei 19.30, cei doi bărbaţi, tată şi fiu, care poartă acelaşi nume, Dumitru T., au băut împreună câteva pahare de alcool, iar mai apoi s-au luat la ceartă.

Fiul de 55 de ani, beat criţă, s-a enervat cumplit şi, la un moment dat, l-a luat la bătaie pe bătrânul său tată, lovindu-l cu bestialitate cu pumnii şi picioare în cap.

Bărbatul de 75 de ani a fost găsit într-o baltă de sânge de medicii de pe Ambulanţă, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde a fost băgat imediat în operaţie.

Din păcate, după 10 zile de spitalizare, bătrânul a murit, loviturile primite fiind atât de grave încât medicii nu au mai putut face nimic pentru el.

Trebuie precizat că cei doi bărbaţi, Dumitru T., de 75 de ani, şi Dumitru T., de 55 de ani, sunt cetăţeni români cu domiciliul în Australia.

Acum, bărbatul de 55 de ani este acuzat de lovituri cauzatoare de moarte şi a fost încarcerat de poliţiştii din Vâlcea.