Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fiul PEDOFILULUI de la CINA și el certat cu legea! Uite ce făcea

O maşină de 100.000 de euro, care aparținea fiului pedofilului de la Cina, Marius Mândruță, a făcută praf într-o răzbunare cruntă între hackeri, care a avut loc în septembrie 2011.
În jurei orei 5.00, doi indivizi cercetaţi în mai multe dosare pentru agresiune şi fraude informatice, au intrat intenţionat cu un Audi S4 într-un Mercedes CLS 350 parcată regulamentar pe o stradă în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea.
Loviturile, şase la număr, au fost atat de puternice încât maşina lovită a fost pur şi simplu urcată pe trotuar, iar uşile au fost înfundate. „Maşina era nouă, avea doar 400 de km la bord, iar dauna cred că este totală”, suţine Marius Alin Mândruţă, proprietarul maşinii.
Agresorii, Marian Mădălin Rafa şi Radu Dumitru Niculescu Ungureanu, au spart apoi parbrizul cu mânerul unui cuţit şi strigau la proprietarul maşinii să coboare. Scandalul provocat a atras atenţia vecinilor care au sunat la 112.
Poliţia i-a reţinut pe cei doi agresori şi continuă cercetările. „Şoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice iar lui Ungureanu i s-a întocmit dosar penal pentru ameninţarea cu un cuţit în spaţiul public şi riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă penală”, se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.
Proprietarul maşinii avariate susţine că a mai avut probleme cu cei doi agresori în urmă cu trei ani şi jumătate când a fost tăiat cu cuţitul şi bătut atât de rău încât a avut nevoie de 165 de zile de îngrijiri medicale. „Atunci am fost linşat în centrul oraşului de cei doi doar pentru că am sărit să îmi apăr un prieten bătut de ei”, spune Marius Alin Mândruţă. Victima este, la rândul său, cercetată în acelaşi gen de infracţiuni informatice – tranzacţii on-line fictive.
Tatăl, arestat pentru pedofilie
Luni, 12 februarie 2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Mândruţă Emil, în vârstă de 61 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna septembrie 2017, inculpatul a întreținut relații sexuale cu mai multe minore, din județul Vâlcea, pe care le-a convins să realizeze materiale pornografice cu conținut sexual explicit.
Ulterior, inculpatul Mândruţă Emil a folosit aceste fișiere foto și video ca mijloc de șantaj, în momentul în care minorele nu voiau să mai continue relația cu acesta”, se arată în referatul procurorilor vâlceni.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate patru telefoane mobile și cinci cartele SIM, un hard disk, un laptop și un pistol pentru care inculpatul nu a prezentat autorizație de deținere.
Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.