Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Contrabandist din Tetoiu, „vizitat” de mascaţi

Poliţiştii de la Crimă Organizată au descins în dimineaţa de miercuri, 18 martie 2015, în localitatea vâlceană Tetoiu. Din primele informaţii, se pare că este vorba despre o singură percheziţie, la un vâlcean suspect într-un dosar de infracţiuni economice. El nu a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri, poliţiştii ridicând doar o serie de bunuri. Vâlceanul este implicat într-un dosar de contrabandă de ţigări, cu un prejudiciu de 250.000 de euro.

Acţiunea este a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, iar în această cauză au mai avut loc alte 45 de percheziţii în judeţele Olt, Gorj şi Mehedinţi. Vizate au fost „sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Dolj şi Mehedinţi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabanda cu ţigarete”.

Conform anchetatorilor, infracţiunile au fost comise în perioada octombrie 2014 – martie 2015, când pe raza judeţelor Dolj şi Mehedinţi şi în localitatea vâlceană Tetoiu a acţionat o grupare de criminalitate organizată transfrontalieră care a avut ca principală preocupare infracţională contrabanda cu ţigarete provenite din Serbia, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina.

Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este în cuantum de peste 250.000 euro. „La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către D.I.P.I. – S.J.I.P.I. Dolj. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie” – se arată în comunicatul DIICOT.