Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Administrator din Drăgăşani, mită de 300 lei pentru că circula cu 144 km/h

Luni, 9 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus trimiterea în judecată a unui administrator al unei societăți comerciale din mun. Drăgășani, județul Vâlcea, B.H., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În luna februarie a acestui an, Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Vâlcea, a fost sesizată de către doi agenți de poliție din cadrul IPJ Vâlcea – Poliția Municipiului Drăgășani că în ziua de 3 februarie, în timp ce se aflau în timpul serviciului, l-au depistat pe administratorul din Drăgăşani în timp ce conducea, pe DN 64 (pe un sector de drum situat în afara comunei Prundeni), cu un autoturism, având viteza de 144 km/h.

Aşa cum era normal, poliţiştii l-au oprit pentru a fi sancţionat şi legitimat. Dar administratorul firmei din Drăgăşani a refuzat să prezinte documentele solicitate de polițiști și a oferit acestora suma de 300 lei ca mită pentru a nu fi sancționat contravențional, după care a plecat fără acordul polițiștilor.

Sesizarea polițiștilor a fost înregistrată la parchet, ofițerii S.J.A. Vâlcea fiind delegați de procuror pentru administrarea probelor în cauză. Astfel, B.H. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.