Pe vremea lui Suleyman Magnificul, în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Vâlcea, așezată în interiorul Cetățuiei, i-a fost retezat capul voievodului Radu de la Afumați împreună cu fiul său Vlad, de 7 ani. De aici capul voievodului a fost dus la Suleyman Magnificul, după cum povesteşte părintele Bărbuț. Boierii trădători, speriaţi de amploarea pe care o luase Radu de la Afumaţi în urma căsătoriei cu fiica lui Neagoe Basarab, l-au ucis fără milă pe domnitorul pe care Nicolae Iorga l-a numit „Domnul răzbunării creştine şi al mândriei româneşti”.
Serialul „Suleyman Magnificul” i-a cucerit pe români, însă puţini ştiu câte lupte a dat Suleyman pe teritoriul ţărilor române. Domnitorul care a reuşit să-i ţină piept pentru o perioadă este Radu de la Afumaţi, de moartea sa legându-se şi bisericuţa din Dealul cetăţuii, acolo unde şi-a găsit sfârşitul, ucis de boierii trădători.
Aşadar, în Ţara Românească, în 1520, domnea Neagoe Basarab. După moartea sa, la 15 septembrie 1521, profitând de minoratul lui Teodosie (fiul lui Neagoe Basarab), begul de Vidin, Mehmed, încearcă şi izbuteşte, pentru foarte puţin timp, luarea în stăpânire a Ţării Româneşti.
În octombrie 1521, pretendentul la tron, Dragomir Călugărul, dispută domnia lui Teodosie şi îl înfrânge la Târgovişte. Mehmed-beg intervine şi îl înfrânge pe Vlad, după care îl decapitează. Radu de la Afumaţi îl înfrânge pe Mehmed-beg, sprijinitorul lui Teodosie, în luptele de la Glubayi, Ştefeni (pe Neajlov) şi Clejani.
Luptele numeroase date de Radu de la Afumaţi cu turcii Sultanului Soliman Magnificul l-au făcut pe Nicolae Iorga să-l numească pe acesta „Domnul răzbunării creştine şi al mândriei romaneşti”.
În anii care au urmat sfârşitului domniei lui Neagoe Basarab, Ţara Românească traversa una din cele mai primejdioase perioade din istorie. Dinspre graniţele de apus se auzeau salvele tunurilor lui Soliman Magnificul care biciuiau zidurile cetăţii de la Belgrad, oştile sale cucerind apoi Ungaria. În interior, marii boieri se înfruntau pentru putere.
Radu de la Afumaţi s-a luptat eroic cu agarenii (cum mai erau numiţi turcii) şi boierii potrivnici. A fost biruitor în primele lupte, preluând domnia, dar după lupta de la Ciocăneşti a fost silit să se retragă în Transilvania. Turcii au încercat să transforme ţara în paşalac. Dar Radu de la Afumaţi a revenit în iunie 1522 cu forţe proaspete. La Grumazi a avut loc „cel mai iute şi cel mai vârtos din toate războaiele”. Radu l-a gonit pe Mehmed-beg dincolo de Dunăre.
Primejdia transformării ţării în paşalac a trecut. Prin negocieri cu Poarta otomana, Radu a obţinut recunoaşterea ca domn în 1525. Au urmat câţiva ani de linişte pentru Ţara Românească. Dar, în 1528, au apărut complotişti împotriva domnitorului. La sfârşitul lui 1528, boierii potrivnici au pornit împotriva acestuia şi l-au urmărit până la Râmnicu Vâlcea, unde a fost ajuns. A fost ucis, împreună cu fiul său, Vlad, la 2 ianuarie 1529, chiar în altarul bisericuţei din dealul Cetăţuia, act de o cruzime fără precedent.