Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

LANSARE DE CARTE: „125 de zile și nopți sub cerul Asiei”

Miercuri, 20 aprilie, în Sala Mare a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a avut loc lansarea de carte a cunoscuţilor călători dr. Irina Dobrescu şi dr. Radu-Gabriel Dobrescu.

La eveniment, cu ocazia prezentării volumului „125 de zile și nopți sub cerul Asiei”, a fost prezent și un oaspete drag din Chișinău. Este vorba despre compozitorul și poetul Constantin Rusnac, profesor universitar, rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”, între anii 1984-1999. Constantin Rusnac este un cunoscut compozitor în lumea muzicală, fiind autorul a peste 2000 de compoziții.

Pentru cei dornici să cunoască tainele continentelor, domniile lor vor prezenta cea mai recentă carte de călătorie: 125 de zile și nopți sub cerul Asiei (Editura Antim Ivireanul, 2015).

Timp de o oră și jumătate, cei prezenţi au putut călători împreună cu autorii cărții spre inima Asiei.