Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputat, dirijor pe scena Festivalului Enescu

Deputatul PSD Mădălin Voicu a urcat pe scena Festivalului Enescu sâmbătă seara. Acesta a dirijat un concert de Mozart, într-o variantă care nu a mai fost pusă în scenă până acum.

Mădălin Voicu, fiul violonistului Iona Voicu, a sărbătorit, cu această ocazie, printr-un concert aniversar în cadrul Festivalului George Enescu, 50 de ani de activitate. Acesta şi-a început cariera muzicală cu mult timp înainte de cea politică. El a debutat la 13 ani alături de tatăl său.

Pentru că, de curând, a fost numit consul la Bonn, Mădălin Voicu va demisiona din funcţia de deputat.

a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar ulterior s-a dedicat artei dirijorale, de-a lungul timpului fiind îndrumat de muzicieni de prestigiu precum Sergiu Celibidache, Carlo Zecchi, Corneliu Dumbrăveanu, Hans Swarowsky. Mădălin Voicu a fost dirijor al Filarmonicii “Oltenia” şi al Filarmonicii “Paul Constantinescu”, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară, iar concertele susţinute în străinătate relevă aprecierea de care se bucură artistul şi peste hotare.