Acasă Arhiva 2 Hoț din auto, depistat în Rm. Vâlcea

Hoț din auto, depistat în Rm. Vâlcea

Polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale și Biroului Poliției de Ordine Publică , însoțiți de elevii aflați în practică la Formațiunea Poliției Rutiere Rm. Vâlcea, au desfășurat, zilele trecute, acțiuni cu caracter preventiv în cartierul Nord, din municipiu. Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale și au fost constatate 4 infracțiuni. De asemenea, a fost identificat grupul format din Sorin Meliță, de 19 ani, Gabriel Zugravu, de 16 ani și Ștefan Olaru, de 14 ani, toți din Rm. Vâlcea care, în cursul acestei luni, au comis mai multe furturi din auto în municipiul Rm. Vâlcea. Astfel, a fost întocmit dosar penal, fiind probate, până în prezent, trei furturi din auto.

Totodată, a fost identificat și reținut un grup format din Nicușor Dăbulici, de 24 ani, Florin Crețu, de 17 ani, că tălin Baca, de 19 ani și Marius Ciulin, de 17 ani, toți din județul Dolj, care se plimbau prin municipiu cu scopul de a fura din buzunare sau magazine. Aceștia au fost conduși la sediul poliției unde, în urma verifică rilor efectuate, s-a stabilit că Florin Crețu este autorul unui furt din auto, comis în luna ianuarie a acestui an.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.