Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A LUAT MITĂ UN CURCAN

” Primărița de la Runcu,

” concetățenii se plâng că au fost amagiți cu promisiuni electorale ” primăria este „feudăfamilială” ” bărbatul său are trei servicii, niciunul în care săne arate că ajutăcomunitatea ” polițiștii comunali ascultăcomanda la „Doamna” ” 16 familii din satul că ligi și 31 în Surpați sunt „sechestrate” în zonă” o bătrânăde 84 de ani din comoditatea soțului primăriței ” „dracu’ o mai vota cu ea la alegerile locale de anul acesta” ” „ne-a mințit ca pe niște proști”

Dând curs unor sesizări, ne-am deplasat în satele comunei Runcu, pentru a ne convinge că reproșurile ce i se aduc primăriței Maria Dina sunt reale și că nemulțumirile exprimate nu sunt povești tendențioase sau critici de ordin politic, ci suma unor neîmpliniri ale cetățenilor localității, supărați de cele ce li s-a promis în campania alectoralăanterioarăși cele ce s-au făcut. Nu ne-am propus acum sădisecă m programul electoral cu care și-a cucerit sufragiile primărița liberală, campania abia începutăavând mai multe zile, dar considerăm că ne facem datoria jurnalistică atrăgându-i acesteia atenția că localitatea în fruntea că reia se aflăeste departe de ceea ce a promis săfacă din ea în cei patru ani de mandat și că , runcenii, măcar în ceasul al doisprezecelea, îi cer să-și ținăpromisiunile.

Acuzații

Spicuim dintr-o scrisoare: „De când este primăriță, Maria Dina a avut grijănumai de familia ei. I se poate vedea bunăstarea în bătătură. Primăria îi este un fel de feudă, angajându-și toate neamurile. De când este ea la primărie, bărbatul său are trei servicii, niciunul în care săne arate că ajutăcomunitatea”. Am început articolul cu acest pasaj, dorind săne încunoștințăm cititorii că acuzațiile nu au putut fi verificate, primărița nefiind de găsit, în primărie sau acasă, în cele două vizite pe care le-am făcut. Este foarte posibil ca aspectele sesizate săfie subiective și tendențioase, dar sperăm ca într-o viitoare întâlnire săle putem verifica, dreptul la replică pe care i-l vom acorda, putând săfacă îndreptarea moralăbinemeritată. Dacă se minte cu ceva…

Muncă voluntară

În satul Valea Babii, primul cetățean cu care am stat de vorbăa fost Gabriel Radu, care dirija descă rcarea unei mașini de pietriș, pe un drum lateral drumului județean Runcu – Cepari – Tigveni. După mai bine de o orăde discuții, acesta a recunoscut că vrea săcandideze la funcția de primar, de pe poziția de lider al organizației comunale a PNG. Lăsând la o parte subiectivismul determinat de competiția electoralăîn care se va lansa împotriva primăriței, interlocutorul nostru ne-a declarat:

„Nu mi se poate imputa că nu am ajutat satul și comuna. În ultimii ani, am încercat sădeschid o mică discotecă în comună. Din păcate, mi-au închis-o pe motiv că se fac scandaluri. Inițial primăria a autorizat funcționarea discotecii în intervalul orar 20.00 – 02.00. Într-o seară, însă , primărița împreunăcu șeful de post Dumitru Lazăr au venit și mi-au dat clienții afară, anunțându-măcă în seara aceea nu va mai fi nicio discotecă . În același timp, la Casa de Culturăa comunei, soțul ei, care are funcția de director, dădea discotecă . Ei tăiau bilete pentru intrare, iar la mine intrarea era gratuită. Mai apoi au început să măamenințe, până m-au determinat săînchid discoteca. Vedeți corectitudinea primăriței? (Jenică Dina – soțul primăriței – este director al Casei de Culturăa comunei, șofer pe microbuzul școlar și încasator taxe cablu TV). Și am mai făcut multe, din care îmi aduc aminte câteva:” împreunăcu concetățenii mei am ajutat la construirea Casei Parohiale, construirea sălii de mese și am curățat curtea bisericii ” am pietruit drumul ce duce spre cimitir care era într-o stare jalnică ” am vopsit asteriala la Casa Patriarhalăși am zugrăvit-o” am pietruit porțiuni din DJ Valea Babei – Cepari – Ticveni ” am pietruit ulița familiei PanăGeorgeta” am pietruit ulița familiei Aurel Toma ” am făcut un puț în centrul satului și unul la intrare în satul Valea Babei ” am construit o troițăla cimitir ” am cumpărat hidrofor la școalăși două calculatoare ” de serbări, le-am dat cadouri copiilor din comună” le-am adus îmbrăcă minte oamenilor din satele Surpați, Valea Babei, Runcu ” am cumpărat 200 de foi de tablăpentru biserica din Runcu ” am sprijinit cu bani construirea troiței din izlazul Lacul Lung. Toate cu banii mei și, în ultimul timp, cu sprijin de la partid.”

Polițiștii ascultăcomanda la „Doamna”

Șeful de post al comunei Runcu este agentul principal șef Dumitru Lazăr, ajutat de agentul șef Ion Popa. Iatăce ni s-a declarat? „Șeful nostru de post a fost un om adevărat, un polițist corect, omul potrivit, la locul potrivit. După ce a venit agentul Popa la post, s-a schimbat extraordinar. Îl influențeazăîn rău. Pe acest fond, al unei subordonări inexplicabile, s-a pus la dispoziția primăriței, acționând, de mai mult timp, la ordin politic. Am adus mai multe mașini de pietriș din banii mei și am astupat gropile și noroaiele de pe ulițele satului Valea Babei. Doamna Dina, în loc săse bucure că se găsește cineva să-i facă treaba în comună- și pe bani particulari – l-a pus pe agentul șef Lazăr să măamenințe că măamendează, că -mi face acte de instanță, pentru că , zicea el, nu au voie mașinile de gabarit pe drumul județean. Ba, i-a amenințat și speriat și pe șoferi, amendându-i. Știu sigur că șefii dumnealui îi cunosc comporatarea și măîntreb cât va mai trece până îl vor trezi din transa politică . Datorităprimăriței și subordonării polițiștilor intereselor ei, am hotărât săcandidez la primărie. Săle arăt concetățenilor mei un management comunitar eficient și săredau uniformei demnitatea și fermitatea strămoșească , în cinste și dreptate. Pentru a-mi convinge concetățenii că sunt mai bun ca actuala primăriță, vreau săpietruiesc toate ulițele din satul Valea Babei. Cea mai dureroasăproblemăprivind transportul auto și pietonal este aceea a șoselelor din satele Surpați și că ligi. Împreunăcu șeful județean al PNG, domnul Traian Grănășteanu, ne vom preocupa ca până la sfârșitul anului săo rezolvăm, dar cerem sprijinul oficialităților județului pentru a ne facilita acțiunea, întrucât primărița localității se opune, știind că a promis în 2004 construirea drumurilor și nu a făcut nimic.”

A luat mităun curcan

Ce spun concetățenii primăriței Maria Dina?

Ion Linte alias „Sucă „: „Abia pot săurc cu mașina asta 4×4. Primărița stăla doi pași aici, dar nu vrea săvadăcă la doi kilometri După casa ei drumul este impracticabil. De la biserică în jos rămâne practic mașina suspendată. Campania electoralăcine i-a dus-o? Sucă . I-am spus: „Măi Marioară, aș vrea să-mi iau și eu o mașinăbună, un Logan” Răspunsul ei a fost că nu au nimic drumurile. Păi dacă eu nu pot săurc cu Aro care este destul de înalt, da’ păi cu Dacia! În patru ani de zile nu a vrut săfacă nimic și i-am făcut și campanie electoralăîn 2004. Numai eu știu cât am intervenit pe la Prefecturăpe la doamna Handolescu. I-am dus înregistrări săvadăcum este drumul până la mine acasă. A zis că trimite pe cineva săvadăce este aici, dar degeaba. Am plătit noi motorina pentru buldozer numai săniveleze cât de cât drumul, dar erau bolovani cât capul. A venit omul ăsta săpunăpietriș, dar l-a trimis primărița pe polițist săîl împiedice. Ne-a spus că nu ține structura și că -i rupe drumul. Cum poate, măh, să-ți rupădrumul, nenorocito, i-am spus. Dacă omul ăsta are pietriș în mașinăși vrea săpunăacolo unde drumul s-a lăsat, adică completează. Mi-a zis că nu măintereseazăpe mine, că va face ea. Când dracu’ mai face acum dacă ea nu a fost în stare săfacă în patru ani de zile. Am ajuns săfim sechestrați aici, sănu mai putem pleca dacă plouădin cauza drumurilor. Sunt 16 familii în satul că ligi și 31 în Surpați. Găbunea Ion – consilier local – i-a dat Break-ul primăriei să-l folosească . Ea zice că plătește el impozitul. Dar el se plimbăpeste tot cu el. Am înțeles că acum când au fost alegerile europarlamentare liberalii i-au dat primăriței o Dacie Berlină, plus că mai are o Dacie, un Logan și un Aro 10. Am avut o bătrânăde 84 de ani bolnavăpe care trebuia săo ducem la spital de urgențăpentru o dializă. L-am rugat pe bărbatul ei săurce cu Aro pentru că al meu era stricat. Mi-a zis că săo cobor eu pe bătrânăcu că ruța că el nu poate urca cu mașina. După o săptămână, când a suferit o intervenție chirurgicală, mi-a spus medicul că mi-o dăacasă, dar săo duc cu acasăpe targăde jos unde drumul este impracticabil. Nu am avut cum săo urc cu targa pentru că sunt vreo 2 kilometri până acolo, dar am dus-o cu o că ruță. Din păcate, din cauza faptului că a fost zdruncinatăi-a pornit hemoragia și a murit a doua zi. Putea sămai trăiască câțiva ani de zile. Mi-a zis primărița, atunci, că puteam săo duc pe bătrânăla spital altădată. Dracu’ o mai vota cu ea la alegerile locale de anul acesta. Vom vota cu el care ne va face drumul de aici că am fost mințiți ani de zile de actualul primar. Primărița nu știe cum este porțiunea de drum de 2 kilometri mai sus de casa ei. Adevărul e că patru ani de zile dracu’ a văzut-o pe jos sau pe sus prin satul ăsta. De la campania electoralăo singurădatăa mai urcat în satul că ligi când a cumpărat un porc”

Nicolae Stoica: „Primărița a făcut pe dracu’. Nu a făcut nimic, ne-a mințit ca pe niște proști. Ne-a promis că face drumurile din localitate, dispensar stomatologic, șosea până la Ticveni. Ne-a spus că ne va face ulițele și nimic. Eu am fost nevoit săîmi fac ulița singur că nu mai puteam circula. Am votat-o în 2004 și am fost un mare propagandist al ei, dar anul acesta dracu’ o mai voteazăcă eu nu. Mi-a zis într-o zi să-i tai un curcan că îmi aduce două rabe de balast. Tai eu curcanul, i-l duc și îmi dăun număr de telefon. I-am dat de zeci de ori telefon și degeaba, că balast nu am mai văzut nici până -n ziua de azi. După aceea mi-a angajat copilul la primărie ca paznic de noapte la telefon. I-a mers bine câteva luni copilului, până primărița a pus polițistul pe el. Îl ținea ăsta de vorbăpână pe la două noaptea și După aceea îl îndemna săse culce. Având cheie, polițistul s-a dus peste el și a început sădea drumul la televizor, săarunce cu scaunele și câte altele. Apoi, la luat la postul de poliție și i-a dat amendă, iar primărița l-a dat afară. Săvedeți ce le fac eu și lu’ Frîncu și ei când or mai veni în campanie electorală. Le spun eu : „Băh, până săiasăprimărițăveneați cu sticlele cu bere și cu salamurile pe sfoarăși făceați propagandă, iar acum, După ce nu ați făcut nimic pentru localitatea asta, veniți înapoi !?””


Radu Gabriel30 de ani, născut la 26 februuarie 1978, în Rm. Vâlcea. Este că sătorit și are două fetițe. Este membru PNG de aproximativ doi ani, iar între anii 2000-2004 a fost președintele TSD la Runcu. „Îi port respect fostului președinte al PSD, care, apreciindu-mi calitățile, m-a înscris în organizația social – democratăunde am ajuns săocup funcția de președinte al TSD” – ne-a declarat Gabriel Radu.

Claudia Stanciu