Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcea a fost tăiată de pe listă

• La ultima alocare de fonduri a guvernului din 2010

Guvernul a alocat, în şedinţa de săptămâna trecută, fonduri totale de 80 milioane lei pentru reabilitarea unor şcoli, jumătate din bani fiind distribuiţi către unităţi de învăţământ din comune conduse de primari PDL. Astfel, din suma totală au fost alocate 40,5 milioane lei pentru 307 unităţi din comune conduse de primării PDL, conform calculelor Mediafax. Restul banilor au fost transferaţi în principal către şcoli din comune conduse de PSD (15,36 milioane lei pentru 150 primării), PNL (11,44 milioane lei pentru 128 primării) şi UDMR (5,23 milioane lei pentru 54 primării).

Vâlcea a pierdut banii din cauza culorii politice a preşedintelui Cîlea

În ultimele zile ale anului, mai precis în data de 28 decembrie 2010, Guvernul a împărţit  cele 2 miliarde de euro din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului. Deşi primarii localităţilor afectate de alunecări de teren aşteptau cu sufletul la gură banii necesari pentru reconstrucţia locuinţelor afectate şi stabilizarea terenurilor, Guvernul a alocat banii prea târziu, primarii nemaiavând timp fizic pentru folosirea lor. Astfel, sumele se vor întoarce la Guvern la începutul anului pentru că nu au fost consumate. Preşedintele CJ Vâlcea, social-democratul Ion Cîlea, acuză  Guvernul Boc  de discriminare politică ca mod de pedepsire a electoratului PSD. În traducere liberă, Vâlcea a fost tăiată de pe listă pentru că preşedintele CJ este ,,roşu”, nu portocaliu aşa cum cere Guvernul Boc.

Premierul Emil Boc a mimat la final de an repartizarea banilor pentru localităţile afectate de alunecări de teren. Consiliul Judeţean  Vâlcea a primit 6 miliarde de lei pentru localităţile afectate de alunecări de teren. După câteva luni de insistenţe, Primăria Goleşti a primit  în sfârşit 2,5 miliarde de lei pentru alunecările de teren din vara anului trecut. Deşi suma este insuficientă, primarul nu se va bucura de ea, aşa cum nici preşedintele Ion Cîlea nu se va bucura de cele 6 miliarde de lei dăruite la final de an.

„Banii au venit prea târziu, cu trei zile înaintea sfârşitului de an. Nu aveam când să convoc Consiliul Judeţean să dea HCJ şi să folosesc şi banii în trei zile. S-a făcut că ne dă aceşti bani ca să-şi împartă ei banii acolo unde au interes, pentru că legea spune foarte clar că sumele nefolosite se întorc la bugetul statului”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, social – democratul Ion Cîlea.

Afirmaţiile pesedistului s-au confirmat. Banii au fost repartizaţi către ministerele Turismului, Transportului şi Economiei, fiecare primind câte 21 milioane de euro pentru plata unor datorii. Cele 37 de primării aflate pe lista premierului au primit aceeaşi sumă, dar la grămadă. Bălceştiul, pedepsit pentru ,,culoare necorespunzătoare”

Vâlcenii au ieşit pe minus şi la repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru continuarea unor investiţii de interes local. În aceeaşi perioadă,  Executivul a alocat doar 1.230 de mii de lei pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. De aceşti bani vor beneficia primăriile Boişoara, Tetoiu, Şirineasa, Dănicei şi Mateeşti pentru construirea unor staţii de epurare, poduri şi punţi pietonale. Oraşul Bălceşti, zonă controlată de PSD, a pierdut 156 mii de lei, banii fiind retraşi de premierul Boc chiar dacă urma să  fie utilizaţi pentru introducerea sistemului de alimentare cu apă în trei sate componente. Comuna Roşiile a avut aceeaşi soartă, Guvernul retrăgându-i cei  84 de mii de lei.

Ion Cîlea susţine că prin aceste măsuri PDL duce o politică de pedepsire a electoratului PSD. Social-democratul  afirmă că actuala putere a împărţit în mod politic inclusiv fondurile alocate pentru refacerea zonelor afectate de inundaţii, ajungându-se la situaţia aberantă în care au fost trimişi bani către localităţi neafectate în niciun fel de intemperii.

Primarii Opoziţiei lăsaţi cu arieratele în aer

În ceea ce priveşte plata datoriilor, doar 20 de primari vâlceni au primit bani pentru plata datoriilor, majoritatea fiind ai partidului aflat la Putere: Ştefăneşti, Ocnele Mari, Băbeni, Şuşani, Milcoiu şi Râmnicu Vâlcea, care a primit o sumă record, aproximativ  3 milioane de lei. Preşedintele CJ Vâlcea, social-democratul Ion Cîlea, susţine că primăriile PSD şi PNL au primit praful de pe toba lui Boc. Doar câteva primării au primit sume insignifiante: Oteşani, Fârtăţeşti, Zătreni, Dănicei, Drăgoeşti şi Călimăneşti.

„Consiliul Judeţean Vâlcea a primit la sfârşitul lunii decembrie doar 200 de mii de lei pentru plata arieratelor. Conform  HG1326/ 2010, localităţile PSD au zero bani, zero lei, iar pe HG 1397/2010, localităţile PSD au doar 4,4%. E foarte bine că s-au dat banii şi la celelalte, dar atribuţiile mele vizează întreg judeţul. Bugetul din acest an este extraordinar de subţire, mult mai prost decât cel din 2010”, a declarat Ion Cîlea.

DANA NEDESCU