Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se aleg primarii şi consilierii locali în Republica Moldova

Moldovenii au fost chemaţi la urne sâmbătă, 13 iunie a.c. pentru a-şi alege primarii, consilierii locali, dar şi consilierii raionali. Cu ocazia acestor alegeri locale, în Republica Moldova au fost deschise la orele 7.00, 1.977 secţii de vot. Urnele se vor închide la ora 21.00.

Alegerile au loc în urma unui scandal, în care este implicat premierul moldovean Chiril Gaburici, care, de altfel şi-a şi prezentat demisia. Acesta este suspectat că şi-a falsificat actele de studii. Acesta nu a recunoscut acuzaţiile, însă a ales să demisioneze din cauza scandalului.

Ordinea publică din ziua votului în Moldova este asigurată de peste şase mii de poliţişti, trimişi în stradă. Oamenii legii trebuie să stea mai mult în preajma secţiilor de votare şi să intervină doar dacă preşedintele de secţie le-o cere. Nu vor putea intra în secţiile de votare cei care au consumat alcool sau care deţin asupra lor arme.